Charles RAMUZ: Dragostea nu imbatraneste Oh, vino, sa te asezi alaturi de mine pe banca din fata casei, tu - draga mea sotie. Este dreptul tau: se vor implini in curand 40 de ani de cand suntem impreuna. Diseara, pentru ca e timp frumos si pentru ca aceasta este si seara vietii noastre. Vezi tu, meriti din plin acest scurt moment de odihna. Iata, la ora asta copiii sunt deja la casele lor si din nou suntem doar noi doi ca la inceput. Femeie, iti mai mai aduci aminte? La inceput nu aveam nimic, noi trebuia sa facem totul. Si ne-am apucat sa le facem pe toate, era insa tare greu. Trebuia curaj, perseverenta. Trebuia iubire, iar iubirea nu este ceea ce se crede atunci cand esti la inceput. Iubirea nu inseamna doar acele saruturi furate, acele vorbe dulci soptite la ureche sau imbratisarile acelea stranse unul langa celalalt: viata este lunga, ziua nuntii este doar o zi. Mai tarziu si doar mai tarziu am inceput viata. Trebuie sa fac asta si de indata totul se naruieste; trebuie sa refac cutare lucru si din nou el se strica. Vin mai apoi copiii. Trebuie hraniti, trebuie crescuti. E un drum care parca nu se mai sfarseste; se mai intampla si sa se imbolnaveasca; stateai toata noaptea in picioare; iar eu munceam de dimineata pana seara. Uneori eram disperati… Iti mai amintesti, nevasta? Toate grijile, toate harsaielile: numai ca tu erai mereu aici, langa mine. Ne-am ramas credinciosi unul celuilalt. Si asa, eu am putut sa ma sprijin pe tine, iar tu te-ai spijinit pe mine. Am avut noroc sa fim impreuna, am rezistat, am facut fata necazurilor, le-am invins. Adevarata iubire nu este ceea ce se crede. Adevarata iubire nu este doar pentru o zi, ci pentru totdeauna. Ea este ajutor reciproc, ea este intelegere. Si, putin cate putin, incetul cu incetul, vezi ca nu le poti rezolva pe toate. De aceea, aseaza-te langa mine si, dupa aceea, priveste, priveste, caci e vremea culesului roadelor si a punerii lor la pastrare. Atunci cand cerul e roz, ca in seara aceasta si cand o pulbere la fel de roz urca pretutindeni printre copaci... Aseaza-te aici, aproape de mine, dar fara sa scoatem o vorba: nu mai avem nevoie sa ne spunem nimic. Avem nevoie doar sa mai fim, inca o data, impreuna si sa lasam sa cada noaptea peste multumirea unei meniri implinite. Charles RAMUZ – Carticica de familie

Duminica, 16 Iun 2013, 21:59:30