În urma temperaturilor ridicate, corpul elimină, prin transpirație, o cantitate importantă de vitamine și săruri minerale. De aceea, este indicat să apelăm la o alimentație menită să corecteze acest dezechilibru.
”În timpul verii, organismul uman consumă un surplus de energie, în comparație cu restul anului. Astfel, corpul nostru are nevoie de un boost de vitamine și de energie. Legumele și băuturile naturale sunt cele mai bune surse de suplinire a acestor pierderi. Astfel, o atenție sporită la meniul zilnic va asigura necesarul de nutrienți atât de important organismului.”, spune Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Legumele vedetă ale sezonului cald: roșiile și castraveții
Cu un nivel caloric redus, roșiile conțin cantități importante de vitamina C și A, cât și săruri minerale precum fier, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, iod. De asemenea, cu o compoziție de 95% apă, castraveții reprezintă surse excelente de vitamine, precum cele din complexul B: B3, B9 și B6, cât și vitaminele A si E. Castraveții conțin și enzime benefice digestiei.
Băuturile verii: berea și sucurile naturale din fructe
Berea este una dintre cele mai iubite băuturi, în special pe timpul verii. Cu un conținut redus de alcool, berea poate contribui nu doar la o bună hidratare a organismului, în completarea consumului de apă, dar poate aduce organismului o parte din vitaminele necesare menținerii în formă.
Fiind fabricată doar din ingrediente naturale – cereale, hamei, drojdie de bere si apă -, berea păstrează o parte importantă din proprietățile acestora. Pe lângă fibrele provenite din cereale și antioxidanții cedați de hamei, berea are și un conținut important de vitamine, în principal cele aparținând complexului B - B3, B2, B6, B9.
Astfel, în completarea unei diete echilibrate pe timpul verii, berea poate fi consumată zilnic de către persoanele sănătoase într-o cantitate moderată, echivalând 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei.
În topul celor mai apreciate băuturi pe timpul verii se numără și sucurile naturale din fructe. Astfel, fructe care conțin o cantitate mare de apă, cum sunt pepenele roșu, pepenele galben, zmeura, căpșunele, afinele, cireșele, zmeura și piersicile se pot transforma în sucuri cu un aport important de vitamine, precum: A, C, D si E, cât și vitamina B6.
Centrul de Studii despre Bere Sănătate şi Nutriţie
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriţie, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar general, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.
Infiinţat în luna decembrie a anului 2011 şi lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunității medicale şi a publicului larg.
Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul va finanţa anual studii de cercetare în domeniu, sub forma de burse acordate studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstăToate detaliile privind structura şi componenţa Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie pot fi găsite la adresa: www.beresanatatenutritie.ro.