Jidvei, cel mai mare producător de vin alb din România, a câştigat două medalii de aur la cea mai importantă competiţie mondială dedicată vinurilor realizate din soiul Sauvignon Blanc, Concours Mondial du Sauvignon. Performanţa este cu atât mai mare cu cât compania din podişul Târnavelor este singurul producător din România premiat la faimosul concurs. Vinurile medaliate sunt Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra 2014 şi Sauvignon Blanc Ana 2014.
“Înainte de toate, distincţiile obţinute constituie o performanţă a vinului românesc. Sunt mândru că reprezentăm cu succes ţara la o competiţie atât de importantă. Totodată, cele două medalii sunt şi o recunoştinţă a muncii şi atenţiei pe care o acordăm producerii vinului. Un astfel de rezultat nu poate decât să ne onoreze şi să confirme calitatea produselor nostre. Îi invit pe consumatori să încerce atât Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra, cât şi Sauvignon Blanc Ana şi să se bucure de două vinuri de aur.”, a declarat Claudiu Necşulescu, preşedintele Jidvei.
Concours Mondial du Sauvignon s-a desfăşurat în perioada 22-23 mai în Friuli Venezia Giulia. Din juriul competiţiei au făcut parte producători, enologi, somelieri, distribuitori, jurnalişti şi formatori de opinie. Aceştia au analizat pe parcursul celor două zile de concurs sute de probe din Noua Zeelandă, Chile, Franţa, Spania, Italia, Grecia, Elveţia, Cehia, România şi Slovacia.
Nu este pentru prima oară când producătorul român obţine performanţe remarcabile în cadrul competiţiei. Anul trecut, Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra 2013 a câştigat tot o medalie de aur. De altfel, acesta este cel mai premiat produs din portofoliul companiei Jidvei, reuşind să obţină până în prezent un total de 32 de premii la competiţii internaţionale şi autohtone, dintre care 11 de aur, vinul fiind lansat în anul 2010. Sauvignon Blanc Ana, produs lansat în anul 2015, deţine până în prezent 7 distincţii în cadrul concursurilor naţionale şi internationale.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Jidvei este cel mai mare producător de vin alb din România, deţinând peste 2500 de hectare de vie, fapt ce îi permite companiei să nu achiziţioneze struguri pentru producţie. Vinurile de Jidvei îşi trag seva din Podgoria Târnave, cea mai mare regiune viticolă din Transilvania situată în bazinul hidrografic al râurilor Târnava Mică şi Târnava Mare. Portofoliul Jidvei cuprinde peste 30 produse: vinuri liniştite, vinuri spumante şi vinars, primele reprezentând cea mai mare parte a portofoliului. Peste 90% din vinurile vândute anual de Jidvei sunt vinuri cu Denumire de Origine Controlată.