Postarea de azi, auzită cu mulţi ani în urmă, este povestea unui om care trebuind să călătorească până într-un mare oraş, în timpuri mai vechi, şi care având mult de mers, la un moment dat a oprit să se odihnească. Locul unde a oprit omul era la marginea unui sat, lângă un cimitir. S-a dat mai aproape şi din curiozitate a început să citească pe cruci ,,aici odihneşte sufletul robului lui Dumnezeu....care a trăit 3 luni"; mai încolo unul de 2 luni, altul de 6 luni, unul de un an. Măi să fie, gândea călătorul surprins, un cimitir de copii.
Din întâmplare trece pe acolo un sătean şi-l întrebă: "de ce sunt aşa mulţi copii morţi la voi?" Atunci omul zâmbind i-a spus că nu sunt copii cei răposaţi din cimitir. Sunt oameni care au fost maturi odată. "Dar de ce sunt trecuţi aşa pe cruci?" Localnicul îi răspunde tot zâmbind, spunându-i călătorului că în satul lor nu se socotesc decât acele zile în care omul a trăit efectiv. Adică necertat cu nimeni, vesel, sănătos. Doar acele zile sunt trecute pe cruce. Ele însumează luni sau ani, în funcţie de fiecare, pentru că restul timpului e trăit degeaba. Muncitul, mâncatul, băutul, vrajba şi minciuna sunt lucruri făcute de toţi oamenii. Însă de trăit efectiv....... .
. 
