Creștere de 3,4% a valorii nominale a tichetelor de masă în primul trimestru al anului 2015

Postat de ThePublicAdvisors in Cu de toate pe 8 Mai 2015, 16:59

În urma unei analize a volumelor tichetelor de masă acordate de către angajatori, efectuată de către Up România, s-a observat o creștere de 3,4% a valorii nominale a tichetelor de masă, faţă de primul trimestru al anului 2014.

Analiza a evidentiat şi cele mai importante motive pentru care angajatorii din România aleg tichetele de masă. Acestea sunt dorința de a motiva, fideliza și recompensa personalul printr-un pachet de beneficii extra-salariale atractiv, dovada a aprecierii față de angajat, dar și deductibilitatea fiscală a tichetelor de masă, un avantaj important pentru angajator.

”Ne bucură deschiderea tot mai mare a angajatorilor români față de cel mai popular beneficiu extra-salarial, iar această tendință ne face să considerăm că beneficiile folosirii tichetelor de masă sunt apreciate și conștientizate de către ambele părți. În momentul de față, în portofoliul nostru predomină clienții IMM, iar numărul acestora este în creștere, deși ponderea cea mai mare în volumul pieței o reprezintă clienții Corporate, datorită numărului mare de angajați pe care aceștia îi au, în comparație cu IMM-urile.

Pentru că ne pasă de clienții noștri, de angajați, dar și de familiile acestora, la Up România am dezvoltat programe prin care facilităm accesul beneficiarilor la reduceri, oferte speciale, prin platforma Cheque+, dar și servicii de calitate precum comanda online, aplicaţia modernă de urmărire a coletului cu tichete, menite să le eficientizeze timpul atât de valoros pentru ei”, a declarat Elena Pap, Director General Up România.  

În schimb, angajatul se bucură de creșterea puterii de cumpărare, de libertatea de a alege dintr-o gamă extinsă de comercianți (restaurante, fast-food-uri, magazine alimentare, etc) care acceptă plata cu tichete de masă, dar și de programele și serviciile pe care Up România le pune la dispoziția lor.

Tichetul de masă este cel popular beneficiu extra salarial din România, unde 2 milioane, din cei 4.2 milioane de angajaţi, primesc tichete de masă. Conform legislaţiei din România angajatorii le pot acorda salariaţilor cu contract individual de muncă un tichet de masă cu valoarea de 9,35 lei pentru fiecare zi lucrătoare efectuată. In curând, tichetele de masă vor fi disponibile în România şi în format electronic, imediat ce cadrul legislativ va permite emitenţilor să comercializeze şi acest suport.

Grupul Up:

Grupul Up este un grup internaţional, independent şi solid, care aparţine salariaţilor săi. Comercializează produse şi servicii sub diferite forme: cecuri, carduri sau aplicaţii mobile în 14 ţări. În fiecare zi, însoţeşte peste 26 de milioane de persoane din întreaga lume. Grupul Up reuneşte 2300 de angajaţi şi a realizat, în 2014, un volum de emitere de 5,8 miliarde de euro.www.up-group.coop

Up România:

Up RomaniaÎn urma unei analize a volumelor tichetelor de masă acordate de către angajatori, efectuată de către Up România, s-a observat o creștere de 3,4% a valorii nominale a tichetelor de masă, faţă de primul trimestru al anului 2014.

Up Romania a fost înfiinţată în anul 2002 şi deserveşte peste 20.000 de clienţi. Beneficiind de experienţa de peste 50 de ani a Grupului, Up România oferă garanţia unor servicii fiabile şi performante. Portofoliul de produse Up România include tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele sociale, tichetele de vacanţă şi tichetele de creşă. www.upromania.ro a fost înfiinţată în anul 2002 şi deserveşte peste 20.000 de clienţi. Beneficiind de experienţa de peste 50 de ani a Grupului, Up România oferă garanţia unor servicii fiabile şi performante. Portofoliul de produse Up România include tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele sociale, tichetele de vacanţă şi tichetele de creşă. www.upromania.ro

Comentarii (0)

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Mini rulouri de post, cu dovleac

de RODIMUR 8

ieri la 22:27

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

Prăjitură cu mac și portocale - Desert aromat și delicios

pe 10.12 la 09:22

Brăduți dulci cu biscuiți și nucă - Desertul delicios perfect pentru sarbatori

pe 09.12 la 21:50

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1272 puncte

Panacris

1101 puncte

abstract01

324 puncte

 Merisor

300 puncte

Lau

Lau 9

251 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs