Damien parca visa. Nu-i venea sa creada, pur si simplu. Ceea ce isi dorise atat de mult era acum real, si era real de ceva vreme.
Statea pe scaunul vechi de lemn, ce parca abia se tinea sa nu se dezmembreze, si privea apusul portocaliu. Il batea usor vantul pe fruntea transpirata. Ii era bine. Si se bucura din tot sufletul fiindca visul lui de ani de zile devenise, iata, realitate. Era in Africa.
Trecusera mai bine de 7 luni de cand ajunsese, ca voluntar, in Botswana. Povestea lui Damien era simpla, pentru cineva din afara: intr-o zi, dupa ce iesise de la birou - muncea la o firma de asigurari din Nottingham, Anglia, a intrat intr-unul din sediile unei asociatii caritabile careia ii dona o suma modesta, luna de luna, de ani de zile.
Nu avea mari sperante ca va fi acceptat ca voluntar - stia ca multe programe de voluntariat implica sume mari de bani - practic trebuia sa iti "cumperi" voluntariatul cu mii de lire - pentru un an de zile de munca intr-o tara africana.
A avut noroc sau poate ca norocul il astepta, pur si simplu, in sediul asociatiei. Damien era cunoscut de oamenii de acolo si tocmai aparuse un post la sediul asociatiei din Botswana. Practic, era nevoie de un om care sa mearga impreuna cu doi medici voluntari (o suedeza si un norvegian) din sat in sat, in principal in nordul Botswanei - pentru mai multe consultatii in randul nou-nascutilor.
Damien a renuntat intr-o clipa la jobul sau bun, la colegi, la prieteni, si-a anuntat scurt familia de decizie - si intr-o saptamana era deja in avion.
Asa a ajuns in Botswana si cele sapte luni s-au dus si mai rapid. Damien era recunoscator clipa de clipa de norocul avut, fiindca isi dorea de ani de zile sa ajunga voluntar intr-o tara africana.
Sa fi fost dorinta de a ajuta, sa fi fost spiritul aventurier, sa fi fost doza de nebunie ce nu apare de multe in viata si care de si mai putine ori este purtata pe brate - putini oameni din anturajul lui Damien stiau adevarul.
Adevarul era simplu, insa: Damien voia sa plece departe, departe, cat mai departe de viata lui din Anglia si din lumea "civilizata" - de parca modernismul si dezvoltarea economica ar fi egale cu civilizatia - si fiindca avea inima sfasiata si nimic nu o repara. Si nu doar asta: chiar voia sa ajute dezinteresat - fiindca voluntariatul sau din Botswana insemna, in mod practic, urmatoarele lucruri: avea cazare asigurata - in casa in care statea impreuna cu restul de voluntari (erau o echipa de noua oameni in total), masa asigurata, si doua bilete de avion platite de asociatie: dus si intors. Plus micile amanunte: internet gratuit si 5 minute de telefonie mobila gratuita in fiecare saptamana.
Si iata-ne, asadar impreuna cu Damien, la sapte luni de la abandonarea vietii din Anglia si transbordarea, fizica si sufleteasca, in inima Africii. Muncea sase zile din sapte - avea liber doar duminica - si facea si pe soferul pentru medicii cu care umbla prin diferite sate si localitati, dar mai ajuta uneori si la bucatarie, sau, uneori, muncea impreuna cu ceilalti voluntari pentru a nivela cu pietre drumurile rurale sau pentru a construi lungi santuri de captare a apei. Era munca grea, dar nu era stres - si asta ii placea.
Se imprietenise chiar si cu mai multi localnici: doi barbati tineri, de varsta cu el (Damien avea 31 de ani), si o femeie, tanara si frumoasa, ce lucra ca si translatoare pentru asociatie. Dar Damien nu avea stare pentru o relatie - doar el stia de ce plecase de acasa si unde-si lasase inima - insa se bucura in sinea sa o priveasa uneori pe Mbule - asa o chema pe frumoasa localnica - cum isi face meseria, cum se implica - si se ruga zilnic Cerului pentru sanatatea si binele ei.
Damien nu a avut mereu zile frumoase - uneori parca simtea ca nu e bine ca a plecat pentru un an - cand singuratatea il lua de cap - in ciuda echipei frumoase facuta de ceilalti voluntari si localnici. Alteori existau situatii tensionate, conflicte spontane - in anumite zone din estul Botswanei trebuiau sa fie insotiti de armata locala.
Insa toate acestea paleau rapid cand Damien statea seara si admira apusul patrunzator, ce i se infigea in ochi si apoi si mai departe in creier - si se bucura ca a ajuns in Africa.
In Africa visurilor lui. In aceasta parte a lumii unde a redescoperit simplitatea, unde, oricum, era inconjurat de o viata mai simpla, si de liniste profunda, in multe zile si nopti. Intr-o tara pe care multi prieteni si colegi ai lui din Anglia o vedeau in cele mai negre stereotipuri superficiale, cretine si fals superioare - ganduri pe care el insa, Damien, nu le-a avut niciodata. Poate si de aia a plecat - fiindca se simtea diferit si fiindca donatiile sale de ani de zile erau facute din inima, cu emotie, pentru a-i ajuta pe altii.
Da, Africa visurilor lui. Nu stia ce va face dupa ce se va termina anul pentru care avea contractul de voluntariat. Stia insa ca, macar, asa cum mai facuse de cateva in viata lui totusi nu prea lunga - isi indeplinise o dorinta mare, un proiect de suflet, personal. Si se simtea bine, se simtea puternic, se simtea independent. Se simtea norocos. Cu norocul facut de propria minte si de propriile zile albe si zile negre.
Africa visurilor lui. Damien a mai privit un pic apusul portocaliu si cald apoi a intrat in casa mare, pentru a sta la masa cu noii sai prieteni - europeni din diferite zone si tari ce venisera, probabil, aici, ca si el: pentru a scapa de ceva sau pentru a-si satisface o dorinta ce devenise sange in trup si neuroni in creier.
Foto: wallpaperart.altervista.org
