Aperitiv rulada cu spanac si branza de vaci

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 1 Apr 2018 | 4671 vizualizari

 

Mi-a plăcut mult acest preparat, văzându-l în rețeta video de pe bucataras.ro și apoi gustându-l, în dimineața plecării din Bușteni. De aceea eu îl numesc, de fapt, "rulada Oana"...
Este prima încercare, dar sigur vor mai fi și altele, pentru că am rămas, în urma preparării rețetei cu câteva învățăminte care-mi vor fi de folos, pentru un rezultat mai bun.
Am modificat puțin rețeta, în funcție de ingredientele avute la îndemână. Spre exemplu, eu am folosit spanac proaspăt, nu congelat și a trebuit să găsesc o modalitate de a-l înmuia și pregăti pentru a-l transforma în blat. Iar pentru umplutură nu am folosit cremă de brânză, ci chiar brânză de vaci proaspătă, pentru că săptămânal mă aprovizionez cu lactate din piață și nu prea-mi lipsesc din frigider. Și nu am folosit ardei capia, pentru că aveam numai unul în casă, care-i trebuia soțului, la prepararea păstrăvilor...
Nu am inclus, în timpul pentru preparare, cele 3-4 ore în care rulada gata făcută, trebuie să stea la frigider.
Mulțumesc, Oana, pentru această idee care m-a încântat în mod deosebit!
Și mă bucur că, încet-încet, transform rețetele favorite în rețete reale...

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 500 grame de spanac proaspăt
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 3 ouă
  • 250 grame de făină albă
  • 150 grame de smântână grasă
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță de praf de copt
  • sare
  • piper
  • Pentru umplutură:
  • 200 grame de brânză grasă de vaci
  • 5-6 linguri încărcate de smântână grasă
  • 100 grame de unt moale
  • 1 ceapă roșie
  • sare
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv rulada cu spanac si branza de vaci:

Se curăță spanacul (rupându-i rădăcinile și 2-3 centimetri din tulpină), se spală de 3-4 ori, se scurge de apă și apoi se taie mărunt. Într-o tigaie se pune uleiul și spanacul tăiat mărunt și se lasă la călit până ce scade apa.

Când spanacul s-a răcit, se adaugă cele trei gălbenușuri și smântâna și se mixează bine. 

Se amestecă făina albă cu praful de copt și bicarbonatul, după care se încorporează în amestecul de spanac. Separat se mixează albușurile cu sarea și apoi se adaugă în compoziție. Se condimentează cu piper și după ce se mixează bine, compoziția se toarnă și se nivelează frumos în tava de la aragaz, prevăzută cu hârtie de copt.

Se dă tava cu această compoziție în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, timp de 15 minute, până ce se rumenește ușor.

Când blatul s-a rumenit, se scoate din cuptor, se răstoarnă pe un prosop ud și se rulează.

Cât timp se răcește blatul, se mixează brânza de vaci cu: smântâna, untul, sarea și ceapa roșie tăiată fin, până ce rezultă o compoziție cremoasă și omogenă, ușor de întins.

Se desface blatul, se întinde uniform umplutura, se rulează înapoi, cu umplutura la interior, după care se învelește în folie alimentară și de aluminiu și se dă la frigider, pentru 3-4 ore, sau chiar până dimineața.

După acest interval de timp, se scoate rulada, se desface și se feliază.

Se servește ca aperitiv, la mese speciale, sau la micul dejun, cu roșii, ardei gras, sau ceapă verde.

TIPS-URI

1

Spălați foarte bine spanacul, în câteva ape, pentru că frunzele sunt pline de pământ.

2

Căliți spanacul în ulei, la foc mic, până scade apa, pentru a-l înmuia.

3

Nu țineți blatul mai mult în cuptor, ca să nu se rumenească prea tare și să se usuce. În acest caz, el va deveni tare și se va rula foarte greu, sau se va rupe.

4

Nu puneți umplutura înainte ca blatul de spanac să se răcească definitiv, ca să nu se topească untul și brânza grasă.

5

Dacă vreți, puteți adăuga (pentru aspect, dar și pentru gust) ardei capia tăiat mărunt, în umplutură, la fel ca în rețeta originală. Personal, altă dată voi adăuga și mărar în umplutură, pentru că-mi place mult gustul lui.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv rulada cu spanac si branza de vaci" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Oua de Pasti