Ciorba de cartofi cu smantana

de RODIMUR in Ciorbe, 15 Mai 2017 | 7897 vizualizari

 

Când erau copiii mici, nu prea voiau să bea lapte și atunci foloseam multe produse lactate în prepararea mâncării, pentru că fără ele, alimentația lor ar fi fost deficitară. De atunci, fac destul de des acest fel de ciorbiță cu cartofi și cu multă smântână, cel puțin 500-600 ml la o oală de 4 litri.

 

INGREDIENTE

  • 4-5 cartofi
  • 2 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină mică
  • 3 roșii
  • 2 cepe
  • 1 legătură de mărar
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 legătură de leuștean
  • 3-4 căței de usturoi
  • 500 ml smântână de la particulari
  • 1 linguriță de Vegeta
  • ulei pentru prăjit ceapa
  • apă
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de cartofi cu smantana:

Se curăță și se spală legumele. Morcovii și pătrunjeii se taie rondele sau semirondele. Se pun la fiert într-o oală de 4 litri, legumele tăiate (morcovii, pătrunjeii și țelina).

Între timp, se curăță ceapa, se spală, se taie și se pune la topit în ulei. Când ceapa s-a înmuiat, se adaugă roșiile curățate de semințe și tăiate mărunt și se lasă pe foc mic, 3-4 minute. Când se găsește ceapă verde, o prefer pentru prepararea ciorbelor și o folosesc cu tot cu codițe.

Se curăță, se spală și se taie cartofii cubulețe, după care se pun în oala în care legumele sunt aproape fierte. Se adaugă ceapa cu roșiile (cu tot cu uleiul în care s-au topit) și usturoiul tăiat feliuțe subțiri. După 2-3 clocote, se adaugă smântâna subțiată cu puțină apă (oricum mai trebuie adăugată apă, pentru că la fierbere scade) și se mai lasă puțin pe foc. Se condimentează cu sare, Vegeta, piper și zarzavaturi (mărar, leuștean și pătrunjel)

 

TIPS-URI

1

Folosiți smântână din piață, de la particulari, pentru că cea din comerț are aspectul iaurtului și nu se dizolvă în ciorbă.

2

Cartofii se pun la fiert în oală, când celelalte legume sunt aproape fierte, ca să nu se sfarme.

3

Eu folosesc usturoi tăiat feliuțe subțiri la ciorbițe, pentru efectul lui binefăcător asupra sănătății și pentru aromă. Prin fierbere, el își pierde iuțeala și gustul puternic. Dacă la supe îl dau deoparte, după fierbere, ca să nu o tulbure, la ciorbițe, el rămâne, tăiat feliuțe și dă un gust bun.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de cartofi cu smantana" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

RODIMUR 1

16.05.2017, 07:02

Mulțumesc frumos, Miki! Mă bucur foarte mult când ceva ce prepar eu este pe placul celorlalți. Mă bucur foarte mult și pentru "Garantat Bucătăraș!" De cata asta am prins momentul imediat...

dantes 1

16.05.2017, 13:15

Buna!

RODIMUR 1

16.05.2017, 13:38

Mulțumesc, Dante!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură cu banane - Rețeta delicioasă și aromată

pe 20.02 la 17:09

Burger de pui - Rețeta savuroasă de casă

pe 20.02 la 16:11

Ouă ochiuri cu brânză gouda și covrigi - Mic dejun rapid și savuros

pe 20.02 la 07:59

Burger cu halloumi - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 19.02 la 11:03

Sendvișuri cu salată de ton - Crocante și savuroase

pe 18.02 la 07:49

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1118 puncte

mirela0911

1000 puncte

Rocsi

182 puncte

Sidy

100 puncte

MotanLaOale

52 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]