Ciuperci umplute cu branzeturi, la gratar

de vasimur in Mancaruri de legume, 30 Ian 2019 | 4120 vizualizari

 

Ciupercile cu unt, telemea și cașcaval preparate la grătar, sunt foarte suculente și gustoase. Este o rețetă simplă și se prepară repede, cam în 25-30 minute sunt gata, pe grătarul electric, la temperatura cea mai mică! Ciupercile astfel pregătite sunt foarte apreciate indiferent dacă sunt gătite în cuptor sau la grătar. Eu am folosit doar pălăriile.

 

INGREDIENTE

  • 6 bucăți ciuperci Champignon, mari (cca 350-400 g)
  • 25-30 g unt
  • 50 g telemea răzuită
  • 65-70 g cașcaval răzuit
  • sare, după gust
  • piper, după gust
  • boia de ardei dulce (sau iute dacă vă place), după gust
  • 1 ceapă mică
  • verdeață de pătrunjel sau mărar, tocată mărunt
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciuperci umplute cu branzeturi, la gratar:

Putem folosi atât ciupeci albe, cât și brune. Îndepărtăm piciorușele și folosim doar pălăriile. Le spălăm bine sub jet de apă rece după care le scurgem. În fiecare pălăriuță presărăm puțină sare, boia și piper măcinat, după gust.

Dăm telemaua și cașcavalul prin răzătoarea mică. Cantitatea de unt, telemea și cașcaval este orientativă, în funcție de mărimea pălăriilor ciupercilor.  Tăiem ceapa foarte mărunt, la fel și verdeața de pătrunjel (sau mărar dacă doriți). Amestecăm cu o lingură, untul, telemeaua răzuită, verdeața și ceapa mărunțită și condimentăm, după gust. Punem din această compoziție în toate pălăriuțele, cu o linguriță iar deasupra, cașcaval răzuit. 

Punem ciupercile umplute, pe grătarul (eu am folosit grătar electric cu capac) deja încins și le lăsăm până ce se înmoaie și se topește cașcavalul. În acest moment ciupecile sunt gata! Nu le lăsăm prea mult, maxim 20 minute, ca să nu se usuce și să rămână suculente.

Sunt extraordinar de bune, îmbinând dulceața ciupercilor cu gustul untului și a cașcavalului topit! Sunt fragede, suculente și gustoase! Se pot servi ca aperitiv sau garnitură alături de legume la grătar sau friptură.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Dacă folosiți telemea deja sărată, nu puneți prea multă sare.

2

Folosiți orice fel de brânză grasă vă place sau aveți la îndemână, în loc de cașcaval.

3

Puteți folosi doar unt și cașcaval și ciupercile vor fi foarte bune.

4

Nu țineți prea mult timp ciupercile pe grătar deoarece se usucă și nu mai sunt suculente.

5

Cantitățile de unt, telemea și cașcaval sunt orientative. Puteți să puneți cât vă place.

6

Dacă veți folosi grătar pe cărbuni, timpul de preparare va fi mult mai mic.

7

La grătar pe cărbuni focul fiind mult mai puternic, va trebui să aveți grijă să nu se ardă ciupercile.

8

Puteți găti ciupercile și la cuptor, caz în care cașcavalul topit va forma o crustă crocantă (gratin) care va împiedica mâncarea să se usuce și va rămâne suculentă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciuperci umplute cu branzeturi, la gratar" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciuperci in sos tomat, cu piure de cartofi