Mancam destul de des pui, mai ales eu sunt fana carne de pui. Am luat niste copanele si cereau sa fie gatite cumva, dar nu stiam cum! Si cum deschid eu congelatorul sa iau ceva, vad o tipla de bacon fasii. Le-am scos la decongelat, le-am combinat cu puiul si le-am savurat. Am pus si o salata langa, ca doar nu mancam carnea goala! 😀😀😀 Foarte faine au iesit, gustoase! Cica sa mai fac!
Pentru aceste Copanele de pui in bacon - Reteta rapida la cuptor sunt necesare urmatoarele ingrediente: pulpe pui, bacon si condimente.
Cum se prepara aceste Copanele de pui in bacon - Reteta rapida la cuptor
Spalati copanelele, le stergeti cu niste servetele. Indeparati pielita (sau nu, eu le-am dorit fara pielita) usor cu un cutit. Le puneti intr-un bol, puneti condimentele si le amestecati bine. Atentie la sare, ca baconul este destul de sarat. Le acoperiti, le lasati cam o ora la rece, sa isi ia din aromele condimentelor. Le scoateti din frigider, luati fiecare copanel in parte, il infasurati bine in bacon. Le asezati intr-o tava, pe hartie de copt. Acoperiti tava, introduceti copanelele in cuptorul incins, la 180 de grade pentru 35 de minute. Dupa acest timp, le descoperiti, le mai lasati 20-25 de minute, de aceasta data la 200 de grade C, pana prind o rumeneala frumoasa. Cand sunt gata, le scoateti din cuptor.
Le serviti cu o salata, un piure, legume la gratar, un orez.
Încearcă și rețeta de Pui cu sos ca la Buzău, o mâncare delicioasă pe care o poți servi cu Castraveți murați sau cu Gogoșari în oțet la rece.
Pofta buna!