Desert biscuti spritati, cu cacao si glazurati cu ciocolata

de RODIMUR in Dulciuri, 15 Sep 2018 | 5805 vizualizari

 

Când eram mică îmi plăceau numai biscuiții cu cacao. Nu știu de ce, probabil mâncasem înainte astfel de biscuiți și îmi plăcuseră în mod deosebit... Încă de când tot fac biscuiți șprițați ("ciucălăi") mă bate gândul să adaug cacao în aluat, ca să văd cum sunt. Acum a venit timpul pentru asemenea experiment și mă declar foarte mulțumită. Biscuiții șprițați cu cacao sunt foarte buni (poate și pentru că nu am exagerat cu acest ingredient nou adăugat, ca să nu fie amărui!) mai ales că, pentru aspect, i-am glazurat cu ciocolată albă.
Din ingredientele de mai jos am făcut 78 de biscuiți, de aproximativ 8 cm lungime.
Nu am socotit ca timp de preparare perioada în care aluatul a stat în frigider, ca să se întărească.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de untură de porc
  • 100 ml smântână grasă
  • 200 grame de zahăr tos fin
  • 2 ouă
  • 1 plic de vanilie
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1/2 linguriță de sare fină
  • 20 ml de esență de rom
  • 500-550 grame de făină albă
  • Pentru decor:
  • 100 grame de ciocolată albă menaj
  • 3 linguri de ulei de floarea soarelui (pentru topit ciocolata)
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert biscuti spritati, cu cacao si glazurati cu ciocolata:

Se mixează untura cu: zahărul tos, sarea, vanilia, ouăle, smântâna și esența de rom.

Separat se amestecă făina cu praful de copt și cacaua, până ce se uniformizează și apoi se încorporează în compoziția cu untură. Se frământă aluatul până ce devine elastic, legat și nelipicios, potrivit de moale. Se pune aluatul, aplatizat, într-o folie alimentară și se dă la frigider pentru 1-2 ore, ca să se întărească.

Se atașează dispozitivul de făcut biscuiți șprițați, la vechea mașină de tocat.

Când aluatul s-a întărit, se scoate din frigider și se trece prin mașina de tocat cu dispozitivul montat, pentru a face biscuiți, cu dimensiunea și forma dorită.

Se pun biscuții într-o tavă prevăzută cu hârtie de copt și se dau la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, pentru 15-18 minute.

După acest interval de timp, se scot biscuții din cuptor și se lasă să se răcorească.

Între timp se pregătește ciocolata pentru decor. Se mărunțește ciocolata și se topește la bain-marie, cu 3 linguri de ulei de floarea soarelui. Când ciocolata s-a topit complet, se toarnă în șpriț și se decorează biscuiții.

După ce biscuiții s-au răcit complet și ciocolata decor s-a întărit, se depozitează în cutii (de carton, sticlă, sau metal) și se păstrează mult timp într-un loc răcoros și uscat.

 

TIPS-URI

1

Puteți folosi unt, în loc de untură de porc.

2

Dacă doriți ca biscuiții să fie amărui, suplimentați cantitatea de cacao.

3

Nu topiți untura, ci mixați-o rece!

4

Aluatul trebuie să fie potrivit de moale (se va întări în frigider).

5

Dacă exagerați cu făina, ca să faceți aluatul mai tare, și biscuiții vor fi tari.

6

Aluatul trebuie să stea la frigider, ca să se întărească, înainte de a fi prelucrat.

7

Biscuiții nu trebuie să se rumenească, ci doar să se usuce în cuptor. Biscuiții (și toate produsele, de fapt) din aluat fraged, care sunt rumeniți/rumenite se usucă și sunt tari, pentru că ingredientele grase din compoziție (care le fac moi) se pierd prin coacere îndelungată.

8

Păstrați biscuiții în cutii, într-un loc răcors și uscat. Ei vor deveni, cu timpul, tot mai fragezi, grație unturii din compoziție.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert biscuti spritati, cu cacao si glazurati cu ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tarta cu nectarine