Desert napolitanele copilariei (nuca, caramel si glazura de ciocolata)

de taniakswn in Prajituri, 10 Iun 2017 | 3310 vizualizari

 

Este o prajitura usor de pregatit, iubita de toti membrii familiei si nu e grea la stomac, trebuie sa tinem cont si de masa festiva de Sarbatorile Pascale care e foarte bogata si ne tenteaza..!
Am numit-o napolitanele copilariei, pentru faptul ca toti o stim din copilarie, fiind una dintre cele mai adorate prajituri, nu numai de copii si chiar de cei mai mari. Gustul de nuca in combinatie cu caramel le va da napolitanelor, o aroma placuta si fina.
 

 

INGREDIENTE

  • foi de napolitane (4 bucati)
  • Caramel
  • 350 g zahar tos
  • 180 ml apa
  • Umplutura
  • 200 g zahar pudra
  • 4 galbenusuri
  • 250 g unt
  • 400 g nuca maruntita
  • esente (rom, vanilie)
  • Glazura
  • 200 g ciocolata neagra
  • 100 ml frisca lichida
  • 30 g unt
Portii: 16
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert napolitanele copilariei (nuca, caramel si glazura de ciocolata):

Vom incepe prepararea napolitanei.Vom mixa untul, care a fost la temperatura camerei si in prealabil, taiat cubulete, cu zaharul pudra pana compozitia devine cremoasa, apoi vom adauga esentele si galbenusul, unul cate unul si vom continua mixarea pana am incorporat toate galbenusurile, iar compozitia devine omogena. Dupa ce am terminat compozitia pentru umplutura, ne ocupam de caramel.

Intr-o oala de teflon, vom pune zaharul, iar peste el vom turna apa si vom lasa pana se face un sirop pe care il vom carameliza, la foc mic, dar sa avem grija sa nu treaca de faza de caramelizare, pentru ca va deveni amarui. Pe toata perioada, vom invarti permanent si focul trebuie sa fie la mic. Dupa ce s-a caramelizat zaharul, vom turna compozitia pentru umplutura in oala, invartind cu telul pana se va topi tot zaharul si crema se va ingrosa. Vom stinge focul, apoi vom adauga nuca maruntita, nu macinata.

Vom pregati foile de napolitana si dupa 5 minute, putem incepe umplerea lor. De obicei, eu nu las sa se raceasca prea mult pentru ca aceasta crema se intareste destul de repede si va fi greu de intins intre foi. Umplutura o vom imparti in 3 si o vom intinde intre foi, trebuie sa fie un strat destul de gros si uniform pentru a simti gustul de nuca si de caramel. Ultima foaie va ramane fara umplutura, aceasta va fi imbracata in glazura de ciocolata, dar dupa cateva ore de racire sau chiar a doua zi.

Dupa ce am terminat umplerea vom pune o greutate peste prajitura noastra si o vom da la rece.Eu am lasat-o la rece pana a doua zi, dupa care am ornat-o cu glazura de ciocolata.

Glazura de ciocolata o vom prepara in momentul cand vrem sa ornam prajitura. Vom pune untul la topit, fie intr-o tigaie mica de teflon sau pe baie de aburi, iar dupa ce s-a topit, vom adauga bucatile de ciocolata. Dupa ce s-a topit toata ciocolata, vom turna frisca lichida. Totul se va face la foc mic si vom invarti in continuu, vom lasa doar 2-3 minute, apoi inchidem focul si vom turna glazura uniform peste ultima foaie de napolitana, iar la sfarsit, presaram nuca taiata care i-a dat un aspect minunat, nu mai spun de gustul ei aromat si placut care mi-a amintit de copilarie.

Taierea prajiturei o vom face dupa cateva ore, sa ne asiguram ca glazura deja s-a intarit. Mai intai vom inlatura marginile si o vom  portiona in bucati egale, fie sub forma de romburi, sau dreptunghiuri.

Eu am taiat-o in romburi, a avut un aspect minunat si a fost foarte apreciata si laudata.

Eu de mult imi doream sa fac "napolitanele copilariei", dar aici la noi nu se gasesc, iar anul acesta cand am fost acasa, primul lucru mi-am cumparat foile de napolitane. Eu una, le ador foarte mult.

Daca aveti foi puteti incerca oricand, va asigur ca nu o sa dati gres..!

Pofta buna!

TIPS-URI

1

Taierea prajiturei o vom face dupa cateva ore, sa ne asiguram ca glazura deja s-a intarit

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert napolitanele copilariei (nuca, caramel si glazura de ciocolata)" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura Krem a la Krem