Desert negresa ciocolatoasa

de Meea in Prajituri, 8 Ian 2018 | 4975 vizualizari

 

Vai, simt că au trecut decenii de când nu am mai scris o rețetă! De scris ca de scris, dar de gătit să vezi.... nici pomeneală! Chiar nu mai știu cum să îmi împart timpul. Mai o glumă, mai ceva, dar astăzi chiar vorbesc serios. CUUUM pot încadra 100202928272 de lucruri în 24 de ore? Că mai renunț la 10000223, dar cu restul ce fac? Erau zile când ultimul lucru pe care voiam să îl fac era să gătesc, dar acum am simțit că dacă nici măcar sa prăjesc o felie de pâine nu apuc, leșin haha!

          Și acum să vorbim despre câât de delicioase sunt aceste negrese. Atâât de ciocolatoase și pufoase de îți vine să le mănânci toate odată. Nu că nu s-ar fi întâmplat așa și le mine haha:)). Dar în asta constă secretul unor negrese delicioase: să fie coapte doar cât sa te păcălească, pliiine de ciocolată în compoziția lor și MULTE!  

         Țiinn foooarte foooarte mult să vă explic procesul de coacere a acestor negrese. Se aseamănă cu cel al cookies-urilor, nu se coc prea mult. Ideea este să le lăsați la cuptor (eu le-am lăsat 20 de minute la foc mic, apoi înca 10 la foc mare, dar asta depinde de ce cuptor aveți) doar cât să se coacă puțin pe deaspura. În momentul în care atingeți cu degetul să nu se lipească de deget aluatul, dar totuși să fie moale. Testul cu scobitoarea nu îl luăm în calcul deloc pentru negrese. 

        Ohhhh da! Era să uuuit! Aceasta este ultima rețetă din anul 2017, ce nostalgie! Este de asemenea și ultima postare din acest an pentru că, după cum bine știți, pregătirile pentru Crăciun îmi mănâncă timpul complet și nu mai apuc să scriu. Totuși, pe FACEBOOK v-am lăsat o listă cu cele mai iubite prăjituri de pregătit pentru Crăciun. Nu vă las eu la greu! 

         Încheiem așadar anul cu cele mai ciocolatoase negrese! Yuumy

 

INGREDIENTE

  • 200 g unt
  • 250 g zahăr
  • 2 ouă
  • 200 g ciocolată topită (în 50ml ulei)
  • 100 g făină
  • 3 linguri cacao
  • esență de vanilie
  • Truffle cu cacao (sau ciocolată tocată)
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert negresa ciocolatoasa:

        Untul topit îl amestecăm cu zahărul. Adăugăm ouăle și vanilia.Turnăm ciocolata topită și răcită peste. Adăugăm apoi și făina și cacaua. Întindem ușor blatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Pe deasupra punem Trufflele tăiate sau ciocolată tocată.

         Coacem blatul pentru aprox. 30 de minute. Ideea este să le lăsați la cuptor (eu le-am lăsat 20 de minute la foc mic, apoi înca 10 la foc mare, dar asta depinde de ce cuptor aveți) doar cât să se coacă puțin pe deaspura. În momentul în care atingeți cu degetul să nu se lipească de deget aluatul, dar totuși să fie moale. Testul cu scobitoarea nu îl luăm în calcul deloc pentru negrese. 

        Lăsăm blatul să se răcească complet, apoi tăiem bucățele mici de negrese. Le servim alături de o cupă de înghețată sau doar pudrate cu zahăr pudră. Oricum le-am pregăti, tot delicioase vor fi!  

TIPS-URI

1

reteta o gasiti si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.ro/2017/12/negresa-ciocolatoasa.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert negresa ciocolatoasa" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura Carpati