De când am intrat în posesia a câtorva forme faine de la Silikomart 😉, testez fel de fel de combinații! 😉
Eiii și am trecut la altfel de teste 😉 mai ales că Zmeișorii și Zmeișoara sunt la perioada fără zahăr și făină😉 Sau mărog, mai puțin zahăr și făină în deserturi! 😉
Așa că musai să mă adapatez. Eee, un pic de zahăr tot am scăpat, dar 2 linguri nu se pun 😉
Diana, Zmeișoara, a fost foarte încântată, așa că i-am dedicat și adjudecat acest desert ușor, răcoritor, de vară! 😉 Se încadrează numai bine în colecia de "retete pascale" 2021! ;)
Pentru început se prepară un sos delicios, din căpșuni și zahărul brun. Într-o crăticioară se pun căpșunile împreună cu zahărul brun, la foc mic, până se reduce la jumătate, apoi se strecoară și se lasă la răcorit.
Gelatina se pune la hidratat cu puțină apă rece, cca. 2 linguri, cca. 10 minute, apoi se pune la încălzit pe foc mic sau în cuptorul cu microunde cca. 60 secunde la 800 watti.
Se adaugă peste sosul de căpșuni, frișca pentru desert îndulcită, gelatin hidratată și se amestecă energic până ce se omogenizează, apoi se toarnă în forma de silicon, răcită în prealabil la congelator și se lasă la răcit în frigider cca. 30 minute.
Apoi se așează biscuții Oreo, în forma dorită, pe vertical sau orizontal.
Între timp se prepară crema de fructe portocalii.
Mango-ul și portocala curățată se pun în blender și se pasează până ce se obține un piure fin.
Gelatina se pune la hidratat cu puțină apă rece, cca. 2 linguri, cca. 10 minute, apoi se pune la încălzit pe foc mic sau în cuptorul cu microunde cca. 60 secunde la 800 watti.
Apoi se adaugă iaurtul și gelatina, se amestecă energic, până ce se obține un piure fin și cremos, apoi se toarnă peste crema de căpșuni și inserția de oreo.
Prăjitura se lasă la congelator minim 3 ore, dar cel mai bine peste noapte.
Înainte de servire, prăjitura se scoate din congelator, se răstoarnă pe un platou și se lasă la “încălzit” cca. 30 minute.
Prăjitura se ornează după gust și talent! Se servește ca atare sau cu adaos de frișcă! 😉
Spor și poftă bună!