Desert prajitura cu dulceata de visine

de RODIMUR in Prajituri, 11 Oct 2017 | 11956 vizualizari

 

Este o prăjitură pe care o fac adeseori atunci când nu sunt vișine proaspete și pe care o prezint acum, pentru că este cu INGREDIENTUL SECRET - DULCEAȚA.
Este o bună ocazie de a arăta că are rost să facem dulcețuri bune, pentru că le putem folosi la multe dulciuri, ca ingrediente care să dea gust, aromă și aspect...
Am preparat această prăjitură într-o tavă dreptunghiulară de 30/22 cm și mi-au ieșit 12 prăjituri mari, rotunde.

 

INGREDIENTE

  • 5 ouă
  • 5 linguri de zahăr tos fin
  • 5 linguri încărcate de făină albă
  • 1/2 praf de copt
  • 1 plic de vanilie
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • vișine din dulceață
  • 3-4 linguri de zahăr pudră
  • ulei pentru uns tava
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu dulceata de visine:

Se scot vișinele din borcan și se etalează pe o farfurie, pentru a lăsa siropul.

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează bine, cu zahărul tos, adăugat treptat. Când albușurile au consistența compoziției pentru bezele, se adaugă unul căte unul gălbenușurile și se mixează continuu.

Se adaugă vanilia și coaja rasă de la o lămâie, iar apoi făina, puțin câte puțin și odată cu ea, praful de copt. În cele din urmă, se adaugă și uleiul și se continuă încă puțin mixarea ingredientelor, pentru a se uniformiza compoziția.

Se toarnă compoziția într-o tavă prevăzută cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Se dă tava la cuptor, la foc mediu 4-5 minute, până ce blatul începe să se întărească la bază, după care se scoate și se pun vișinele. Se dă din nou tava la cuptor și când prăjitura s-a rumenit, se scoate, se presară cu zahăr pudră, iar după ce se răcește, se taie în formele dorite.

Prăjitura se mai poate prezenta fără zahăr pudră, ci cu siropul din dulceață, prelins pe fiecare porție, chiar în momentul servirii.

TIPS-URI

1

Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, dar în mod special, ouăle.

2

Scoateți din timp vișinele din borcan, ca să aibă timp să lase siropul. Dacă vișinele nu sunt întregi, prăjitura nu va avea un aspect frumos.

3

Vișinele se pun pentru decor, atunci când blatul a început să se întărească la bază, așa că nu le puneți prea devreme, dar nici prea târziu. Dacă blatul s-a întărit până la suprafață, vișinile nu se vor mai putea insera frumos în prăjitură.

4

Tăiați prăjitura după ce s-a răcit.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu dulceata de visine" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pui marinat, cu legume - Rețeta simplă și savuroasă la cuptor

pe 25.05 la 11:32

Carte d’Or Sundae — înghețata care transformă desertul de acasă într-o experiență

pe 25.05 la 10:23

Carte d’Or Soft & Crunchy — atunci când desertul devine experiență

pe 24.05 la 19:17

Bougatsa însiropată - Rețeta delicioasă și aromată

pe 22.05 la 16:05

Sote de ciuperci cu smântână și ouă - Rețeta ușoară și savuroasă

pe 22.05 la 10:36

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Carte d’Or Sundae — înghețata care transformă desertul de acasă într-o experiență
Există înghețate bune. Și există înghețate care te fac să simți că ai adus acasă un desert de cafenea premium. Noua Carte d’Or Sundae Soft & Crunchy redefinește...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Carte d’Or Sundae — înghețata care transformă desertul de acasă într-o experiență