Desert prajitura in foi de napolitana

de RODIMUR in Dulciuri, 9 Noi 2020 | 5211 vizualizari

 

Zilele trecute mi-am amintit de un desert tare bun din copilărie: prăjitura în foi de napolitană. O prăjitură care se face ușor, fără coacere și pentru că nu are la bază un sirop legat, este moale și plăcută. Iar cui îi place să ronțăie ceva, are aici: alune (sau nuci) și stafide...
 

 

INGREDIENTE

  • 2 foi de napolitană
  • Pentru umplutură:
  • 200 grame de biscuiți simpli (petit beurre)
  • 2 tablete de ciocolată cu lapte (180-200 grame)
  • 200 ml de lapte
  • 75 grame de zahăr tos
  • 200 grame de unt
  • 100 grame de alune nesărate (nuci)
  • 100 grame de stafide aurii
  • 3-4 linguri de nucă de cocos (opțional)
  • esență de rom/migdale
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura in foi de napolitana:

Se pregătesc dinainte ingredientele: biscuiții se fărâmițează, ciocolata se rupe în bucăți mai mici, pentru a se topi mai ușor în timpul preparării desertului, iar alunele se mărunțesc.

Stafidele se opăresc rapid (4-5 secunde) și se scurg de apă. Se adaugă esență de rom și din când în când se amestecă, pentru ca toate stafidele să se îmbibe.

Se pune laptele într-o crăticioară și se adaugă zahărul și ciocolata ruptă în bucățele. Se dă crăticioara la foc mic (să nu fiarbă!) și se amestecă până ce se topește zahărul și ciocolata. Când compoziția se omogenizează, se ia de pe foc și se lasă să se răcorească, dar se mai amestecă în ea, din când în când, ca să nu formeze crustă.

Când compoziția s-a răcit, se adaugă untul și se mixează, până la omogenizarea perfectă.

Se adaugă apoi biscuiții fărâmițați, alunele mărunțite și stafidele îmbibate cu esență de rom. Cine dorește, poate să mai adauge 1/2 linguriță de esență de rom/migdale. De asemenea opțional, se poate adăuga nucă de cocos, pentru mai multă aromă și mai ales pentru a lega compoziția, dacă este mai moale.

Se pune compoziția, bine omogenizată pe o foaie de napolitană și se acoperă cu altă foaie. Se presează ușor și apoi se sigilează și se dă la frigider pentru câteva ore (peste noapte, eventual). 

A doua zi se îndepărtează marginile și se porționează în formele dorite.

TIPS-URI

1

Pregătiți ingredientele dinainte, pentru ca prepararea să dureze puțin timp.

2

Puteți folosi nuci în loc de alune, dar și unele și celelalte, trebuie mărunțite.

3

Cine nu vrea ca desertul să fie foarte dulce, poate reduce puțin cantitatea de zahăr, sau poate folosi ciocolată neagră.

4

Nu fierbeți laptele cu zahăr și ciocolată. Țineți la foc mic, doar până ce se topesc zahărul și ciocolata.

5

Nu adăugați untul, decât după ce compoziția s-a răcit. Apoi amestecați și omogenizați bine.

6

În primă instanță, compoziția trebuie să fie moale, dar legată, să nu curgă. Dacă este prea moale, mai puteți adăuga biscuiți, sau nucă de cocos.

7

Presați ușor foaia de napolitană pe umplutură, ca să se lipească bine și lăsați-o la rece câteva ore, înainte să o porționați.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura in foi de napolitana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Napolitane umplute cu dulce de leche