Desert rulada cu crema de mascarpone si alune

de RODIMUR in Prajituri, 11 Feb 2021 | 2911 vizualizari

 

Îmi plac mult ruladele, începând cu aspectul lor, dar fac mai rar, pentru că mă tem mereu că s-ar putea rupe foaia. Totuși, din când în când îmi mai fac curaj și prepar câte o ruladă. De această dată am umplut-o cu o cremă de mascarpone și frișcă, în care am adăugat alune rumenite și mărunțite. A fost o bunătate de ruladă...!

 

INGREDIENTE

  • Pentru foaie:
  • 5 ouă
  • 125 grame de zahăr tos
  • 125 grame de făină albă
  • 1-2 linguri de cacao
  • 1 praf de sare extrafină
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • coaja răzuită de la o limetă
  • Pentru cremă:
  • 250 grame de mascarpone
  • Pentru frișcă:
  • 250 grame de smântână
  • 1 praf de sare extrafină
  • 100 grame de zahăr pudră
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • În plus:
  • cireșe confiate
  • 100 grame de alune rumenite și mărunțite
  • Pentru decor:
  • 30-40 grame de ciocolată albă
  • ornamente decor
Portii: 1
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert rulada cu crema de mascarpone si alune:

Pentru foaia de blat se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu un praf de sare. Când încep să ia volum, se adaugă zahărul vanilinat și cel tos, puțin câte puțin, continuându-se mixarea.

Când zahărul s-a topit și albușurile au crescut ca pentru o bezea, se adaugă și gălbenușurile, unul câte unul, mixându-se întruna. Adăugați coaja răzuită de limetă și la urmă, făina albă ”în ploaie” și cacaua. Se omogenizează bine compoziția și apoi se toarnă într-o tavă de aragaz, în care în prealabil s-a pus hârtie de copt.

Se dă tava la cuptor la temperatură medie și când foaia este gata, se scoate, se răstoarnă pe un șervet de bumbac umed și se rulează cu aceasta.

Se lasă foaia în așteptare, ca să se răcească de tot și între timp se pregătește frișca. Se mixează smântâna cu sarea și apoi se adaugă treptat zahărul vanilinat și cel pudră. Se continuă mixarea, până ce frișca este bine legată. Atunci se dă la frigider pentru câteva minute.

Între timp se scoate crema mascarpone din cutie și se mixează puțin. Apoi se adaugă frișca, puțin câte puțin și se încorporează uniform și repede, ca să nu piardă din volum. După ce s-a omogenizat crema de mascarpone cu frișcă se adaugă alunele rumenite și mărunțite în prealabil.

Se desface cu grijă foaia de blat rulată, se întinde uniform crema de mascarpone și se pune un rând de cireșe confiate, la 3-4 cm de capătul blatului care se va rula, pentru ca acestea să rămână în mijloc. Se rulează foaia de blat unsă cu cremă, dar nu strâns și se dă la rece pentru câteva ore.

După acest interval de timp, se scoate rulada din frigider, se decorează cu ciocolată albă topită cu o lingură de ulei și apoi se presară ornamente. Când ciocolata se întărește, se dă din nou rulada la frigider pentru 2-3 ore, înainte de a fi porționată și servită.

TIPS-URI

1

Puteți pregăti crema dinainte, dacă vă gândiți că prepararea ei ar dura prea mult și blatul s-ar putea întări și rupe. În acest caz, lăsați-o la rece, până ce o veți folosi.

2

Pentru foaia de blat separați bine albușurile de gălbenușuri, ca să crească repede și frumos.

3

Dacă mixați întruna ingredientele, blatul va crește pufos și nu va fi nevoie de praf de copt.

4

Pentru frișcă folosiți smântână de calitate, rece. Nu mixați smântâna mai mult decât este cazul, ca să nu se transforme în unt dulce.

5

Rumeniți și mărunțiți alunele din timp, nu în momentul preparării cremei.

6

Rulați cu grijă foaia de blat scoasă din cuptor, într-un prosop de bumbac umezit.

7

După ce ungeți uniform foaia de blat, puneți un șir de cireșe confiate la 3-4 cm de capătul cu care veți începe rularea, în așa fel încât acestea să fie în mijlocul ruladei și să dea un aspect frumos.

8

Puteți lăsa rulada nedecorată cu ciocolată, dar va fi mai puțin frumoasă și bună.

9

Păstrați rulada feliată, la frigider, până la epuizare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert rulada cu crema de mascarpone si alune" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (10)

mirela0911 1

14.02.2021, 11:33

As servi o bucata ca tare bine arata!

Rocsi 1

14.02.2021, 18:31

As servi si eu o felie din aceasta rulada minunata!

oanapl 1

16.02.2021, 20:17

Ce bine arată! Neapărat trebuie să o încerc și eu!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Rulada cu ganache de cappuccino