Desert savarina uriasa din pesmet, cu frisca

de RODIMUR in Dulciuri, 22 Sep 2019 | 3264 vizualizari

 

N-am mai făcut de câtva timp ceva dulce și când m-am gândit că așa nu se mai poate, m-am decis pentru o rețetă rapidă și ușor de preparat: o savarină uriașă, făcută după o rețetă veche, cu pesmet și însiropată bine. Chiar dacă rețeta este veche, o prefer acelora cu aluat dospit care îmi provoacă arsuri la stomac, din cauza drojdiei, asociată cu zahărul. În plus, pesmetul, din pâine albă și de calitate, face aluatul aerat și plăcut. De obicei fac această savarină doar însiropată și decorată simplu, cu peltea, dar acum, având la îndemână smântână foarte bună, am făcut rapid frișcă naturală, care a îmbogățit gustul desertului meu. Decorul nu mi-a ieșit chiar așa cum am vrut, dar gustul savarinei a fost absolut delicios.

 

INGREDIENTE

  • Pentru savarină:
  • 6 ouă
  • 6 linguri de zahăr tos fin
  • 6 linguri de pesmet din pâine albă
  • 2 plicuri de vanilie
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță de praf de copt (opțional)
  • unt pentru uns tava de copt
  • făină albă pentru tapetat tava de copt
  • Pentru sirop:
  • 200 ml de apă
  • 5-6 linguri de zahăr tos
  • 2-3 lingurițe de esență de rom
  • Pentru frișcă:
  • 400 ml de smântână
  • 3 linguri de zahăr pudră
  • 1 plic de vanilie
  • Pentru decor:
  • fructe confiate
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert savarina uriasa din pesmet, cu frisca:

Albușurile se mixează cu un praf de sare și cînd încep să crească în volum, se adaugă treptat: zahărul, vanilia, gălbenușurile și la urmă, fără a opri mixarea, pesmetul presărat ”în ploaie”.

Se unge cu unt forma de copt și se tapetează cu făină albă. Când compoziția pentru savarină este omogenă, se toarnă în forma de copt și se dă la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie.

Când savarina a crescut și s-a rumenit frumos, se oprește focul de la cuptor. Savarina se lasă în forma de copt la răcit, în cuptorul cu ușa deschisă.

În timp ce savarina este la cuptor, se face siropul din apă și zahăr și când este legat, se ia de pe foc. Se adaugă esența de rom, când siropul s-a răcorit.

Se prepară frișca, mixând smântâna rece cu vanilia și zahărul pudră, adăugate treptat. Când frișca a dobândit consistența dorită, se dă la rece, la frigider.

Când savarina s-a răcit, se desprinde cu grijă, de jur împrejur, de pereții formei de copt, folosind un cuțit cu lama subțire și ascuțită.

Se răstoarnă savarina cu grijă pe platou, se taie orizontal în două părți similare și se însiropează bine partea de la bază. Se pune un strat de frișcă, după care se însiropează jumătatea de savarină care se suprapune peste aceasta. Se însiropează și partea de deasupra a savarinei, se decorează cu frișcă și cu fructe confiate.

Se păstrează la frigider, până la epuizare.

TIPS-URI

1

Praful de copt este opțional. Dacă respectați întocmai rețeta, etapele și timpii de acționare/mixare, savarina va crește foarte frumos, fără agenți de creștere.

2

Lăsați savarina să se răcească în forma de copt, în cuptorul cu ușa deschisă.

3

Siropul trebuie bine legat. În caz contrar, savarina va fi apoasă, nu însiropată.

4

Nu adăugați esența de rom, decât după ce siropul s-a răcorit.

5

Pentru frișcă, smântâna nu trebuie să fie prea groasă, dar de calitate și mai ales trebuie să fie rece, abia scoasă de la frigider.

6

Frișca trebuie să fie consistentă, pentru a putea susține o jumătate din savarină și decorul aferent.

7

Totuși, nu insistați mai mult decât este cazul cu mixarea smântânii, pentru a face frișca. În caz contrar, compoziția se va transforma în unt dulce.

8

Scoateți savarina din forma de copt, numai după ce s-a răcit complet, cu ajutorul unui cuțit cu lama subțire și ascuțită.

9

Savarina trebuie însiropată foarte bine. Acesta este secretul ei.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert savarina uriasa din pesmet, cu frisca" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Prajitura delicioasa