Desert tort cu crema de castane si crema de portocale - reteta nr. 1000

de mirela0911 in Torturi, 22 Ian 2021 | 2694 vizualizari

 

Ta-taamm! Am ajuns in sfarsit la reteta cu numarul 1000! Yupiiii! :))) A fost greu pana aici dar de acum incolo si mai greu! :P Glumesc...:) Ma bucur ca am ajuns la aceasta performanta alaturi de voi, dragi bucatarasi! Pentru unii o fi un fleac, pentru mine e ceva ...wow! Asa ca am ales pentru a marca reteta cu nr. 1000 un tort, un tort la care m-am gandit mult cum sa-l fac. Initial am zis ca-l fac intr-un fel, m-am razgandit, am revenit la ideea initiala ... nehhh, nici vorba. Am ajuns la varianta asta de tort, neavand nimic din ce am vrut sa fac initial. Inainte cu 2 zile cumparasem un pachet cu piure de castane cu gandul sa-l servesc ca atare (hmmm, cat e de bun). Am facut blatul de tort si inca nu stiam cum il voi umple. :))) Dintr-o data mi-am amintit de piureul de castane. Zic: asta e, cea mai buna crema! Imi trebuia o a doua crema pe care am zis ca o fac de ciocolata. Dar ... mi-au ramas 2 galbenusuri de la macarons care nu trebuiau irosite. Siii ... asa am ajuns la crema de portocale. 
Pot sa va zic ca e o combinatie de arome dementiala. Daca va place piureul de castane ... e fix ce va trebuie. Maine cred ca merg si mai iau un pachet de piure de castane sa-l mananc gol ca imi ploua in gura la cat am vorbit de el.:)))
"Retete festive de iarna"

 

INGREDIENTE

Blatul:

  • 6 oua
  • un praf de sare
  • 12 lg rase de zahar
  • 10 lg faina alba
  • 2 lg cacao
  • 1 lgt praf de copt
  • 2 lg ulei
  • 3 lg apa rece

Crema de portocale:

  • 2 galbenusuri
  • 2 lg zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • 125 ml fresh de portocale (de la 2 portocale mi-a iesit)
  • 1 lgt amidon
  • 250 g mascarpone
  • 150 ml frisca

Crema de castane:

  • 250 g piure de castane
  • 300 ml frisca

Pt. insiropat:

  • 250 ml apa
  • 3 lg zahar
  • coaja rasa de lamaie sau portocala, bio

Pt. ornat:

  • 80 g ciocolata cu arahide
  • 2 lg lapte
  • 100 g ciocolata amaruie
  • 4-5 lg frisca
  • 250 g mascarpone
  • 100 ml frisca
  • macaronsi
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu crema de castane si crema de portocale - reteta nr. 1000:

Blatul: Se separa ouale. Albusurile se bat spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul pe rand si se mixeaza pana se obtine o spuma densa, lucioasa. Se adauga apa rece si se mai mixeaza putin. Galbenusurile se amesteca cu uleiul apoi se toarna peste albusuri. Se amesteca cu o spatula pana se omogenizeaza. Faina, cacaua si praful de copt se amesteca si se dau prin sita. Se incorporeaza in spuma in 2-3 reprize. Se toarna blatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Se da la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru cca 30-35 de minute. Se face testul cu scobitoarea. Se lasa la racit pe un gratar. Cand este rece complet, se taie in 3 parti.

Se prepara siropul. Se pune apa cu zaharul sa fiarba 5 minute, apoi se ia de pe foc si se adauga coaja rasa de lamaie. Se lasa la racit.

Crema de portocale: Intr-o cratita cu fundul dublu, se amesteca galbenusurile cu zaharul si zaharul vanilat pana devin spumoase. Se pune pe foc si se amesteca continuu pana incepe sa se ingroase. se toarna cate putin din sucul de portocale. Intr-un bol se dizolva amidonul cu 2 lg din sucul de portocale. Se toarna peste crema si se amesteca. Se lasa pe foc pana incepe sa se lege crema, sa se ingroase usor. Se ia de pe foc si se lasa la racit.

Intr-un bol se mixeaza mascarponele cu frisca. Se adauga cate putin din crema de portocale si se mixeaza bine dupa fiecare. Se lasa deoparte.

Crema de castane: Se bate frisca dar nu foarte tare. Se adauga piureul de castane taiat bucati, in 2-3 reprize. Se mixeaza bine dupa fiecare. Se lasa deoparte.

Asamblare tort: Pe un platou se asaza partea de blat care a fost deasupra. Se insiropeaza si se unge cu crema de castane, pastrand din ea 5-6 lg pentru ornat. Se asaza blatul al doilea, se insiropeaza si se unge cu crema de portocale, la fel pastrand si din aceasta 2-3 lg pentru ornat. Se asaza deasupra blatul care a fost dedesubt, fiind perfect nivelat. se insiropeaza bine si acesta.

Cu crema de castane pastrata se unge partea de deasupra a tortului, iar pe margini se unge alternativ si cu crema de cstane si cu crema de portocale. Se da la rece pentru o ora.

Se topeste ciocolata cu alune impreuna cu laptele. Cu ajutorul unei lingurite se toarna ciocolata pe margini, controland fluxul de picurare.

Se topeste ciocolata amaruie cu frisca, se omogenizeaza bine, se lasa usor sa se racoreasca apoi se toarna deasupra tortului, nu toata, se pastreaza din ea 2 lg. Se da din nou la rece pentru jumatate de ora.

Mascarponele se mixeaza cu frisca si se adauga si cele 2 lg de ciocolata pastrata. Cu aceasta crema se fac moatze dupa imaginatia fiecaruia. Nu am folosit toata crema la tort, am umplut si cativa macaronsi cu ea. 

Pofta buna!

TIPS-URI

1

Piureul de castane este dulce, cu un puternic gust de rom, de aceea nu am mai adaugat nimic in crema respectiva.

2

Pentru ornat am folosit macaronsi intregi si jumatati de macaronsi (cojile) pe care le-am lipit de tort cu crema de mascarpone si ciocolata.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu crema de castane si crema de portocale - reteta nr. 1000" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (28)

mihaelar63 1

24.01.2021, 22:14

Felicitari La cat mai multe retete delicioase . Eu cu siguranta pot sa servesc tot ce pregatesti . Sunt pe placul si pe gustul meu . Acum nu mai insist cu fructele . Stii tu care Rezolva noua garda ce vine puternic din urma Sa ne intalnim sanatosi si sa servim bunatati impreuna !!!

mirela0911 1

27.01.2021, 12:04

Miha ))

mirela0911 1

27.01.2021, 12:04

Va multumesc tare mult pentru aprecieri!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

ieri la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Reteta de tort de Sf.Gheorghe