Desert tort cu namelaka de ciocolata si jeleu de zmeura

de oanapl in Torturi, 13 Feb 2022 | 5352 vizualizari

 

În decembrie a fost ziua mea de naștere. Deoarece am împlinit o vârstă frumoasă, rotundă, am aniversat-o cu prietenii. Nu se putea să lipsească un tort pregătit de mine. 
Am pregătit o combinație absolut delicioasă, cu un blat cu nuci și suc de portocale, o cremă namelaka, despre care v-am povestit și în rețeta aceasta https://www.bucataras.ro/retete/desert-tort-cu-crema-namelaka-de-mure-si-ciocolata-96257.html și vă spuneam că e absolut delicioasă. E o cremă atât de fină și de bună și v-o recomand cu drag.
Din păcate, n-am avut timp și nici inspirație să-l decorez mai sofisticat. Poate la următoarea aniversare :))

 

INGREDIENTE

  • pentru blat:
  • 1 ou mare
  • 100 g lapte
  • 60 g zeamă de portocală
  • 60 g ulei
  • Esență vanilie
  • 180 g făină
  • 170 g zahăr
  • 1/2 plic praf de copt
  • Scorțișoară
  • 60 g unt
  • 150g nuci mărunțite coapte
  • namelaka de ciocolată:
  • 375g ciocolată neagră (peste 55% cacao)
  • 300ml lapte 3.5% grăsime
  • 15g gelatină + 75g de apă rece
  • 600ml smântână pentru frișcă
  • 18g sirop de glucoză
  • -pentru jeleu de zmeură:
  • 300g zmeură congelată
  • 200g zmeură proaspătă
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguri apă de trandafiri
  • 10g gelatină
  • 50ml apă rece
  • pentru ornat:
  • 100g ciocolată neagră (50% cacao)
  • 100ml smântână pentru frișcă
  • zmeură
  • afine
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu namelaka de ciocolata si jeleu de zmeura:

Crema namelaka, se pregătește cu cel puțin 12 ore înainte de a asambla tortul, deoarece trebuie să stea la frigider.
Se hidratează gelatina granule în 75g de apă rece, apoi se topește pe baie de aburi.
Se dă în clocot, laptele cu glucoza.
Se toacă ciocolata mărunt și se pune peste laptele fierbinte apoi se omogenizează. Se adaugă și gelatina topită și cu un blender vertical, se emulsionează totul.
Când ingredientele s-au omogenizat, se toarnă smântana pentru frișcă (rece din frigider), în fir și se emulsionează cu ajutorul blenderului vertical.Se strecoară compoziția și se toarnă într-un vas, se acoperă cu folie alimentară și pune la rece minim 12 ore.
Se poate folosi Namelaka cum este sau ușor spumată până la consistența dorită. Dacă o mixați puțin mai mult se înmoaie, dar nu vă faceți griji, pentru că se va întări dacă o puneți în frigider.


Pregătirea blatului:
Se amestecă într-un bol oul, laptele, sucul de portocale, uleiul și esența de vanilie.
În bolul de la mixer se pune făina, zahărul măcinat, scorțișoara, praful de copt, se adaugă untul și se mixează până când amestecul devine omogen. Se adaugă primul amestec și se omogenizează foarte bine.
Se adaugă și nuca mărunțită și se amestecă ușor cu o spatulă, apoi se transferă compozitia în 2 tăvi tapetate pe fund cu hârtie de copt, iar cu ajutorul unei spatule se nivelează foarte bine. O tavă are diametru de 18cm iar a doua tavă are 23cm.
Se coace la 160 grade Celsius, până când trece testul cu scobitoare, timp de 15-20 de minute (in funcție de tipul de cuptor).Blaturile se lasă foarte bine la răcit.


Pregătirea jeleului de zmeură:
Se hidratează gelatina în apa rece și se lasă deoparte. Într-o crăticioară se pun cele 200 g de zmeură congelată cu zahărul și se pun pe foc câteva minute până ce zmeura începe să se înmoaie ușor, apoi se pasează amestecul și se trece printr-o strecurătoare până când se obține un sos. Peste piure se adaugă apa de trandafiri. Se topește gelatina pe baie de aburi și se amestecă apoi cu sosul de zmeură. Se ia un vas cu diametrul de 18 cm și se tapetează cu folie alimentară. Se taie fiecare fruct proapăt de zmeură în 2 bucăți (păstrând câteva bucăți pentru ornatul tortului) și se aranjează jumătățile cu tăietura în jos pe fundul vasului. Peste zmeură se toarnă în fir subțire jumătate din amestecul lichid având grijă ca zmeura să nu se ridice la suprafață. Se dă vasul la frigider pentru 20 de minute până când lichidul din vas se încheagă, apoi se toarnă și restul de compoziție peste stratul format. Se dă vasul la frigider pentru 3-4 ore.

 Asamblare tort:
Se așază blatul mai mare pe un platou și se pune în jurul lui inelul reglabil pentru tort.Eu am pus și folie de acetat pe margine.
Se unge blatul cu un strat subțire de cremă namelaka de ciocolată (mixată). Se așază jeleul de zmeură pe mijloc și apoi se toarnă crema namelaka pe margine și încă un strat subțire deasupra jeleului. Se pune al doilea blat deasupra (eu am tăiat puțin partea mai bombată de deasupra) și se pune restul cremei de ciocolată (pe margine și deasupra), se nivelează cu o spatulă și se introduce platoul în frigider pentru minim 3-4 ore sau peste noapte.

 

Se trece pe marginile tortului, de jur împrejur, un cuțit bine ascuțit trecut prin apă fierbinte. Se desprinde apoi inelul din jurul tortului. Eu am folosit folie de acetat și nu a fost necesar acest pas, deoarece s-a desprins foarte ușor.

 

Pentru ornat, se încălzește smântână pentru frișcă până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata mărunțită și se amestecă până se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească puțin și se toarnă peste tort lăsând să curgă ușor peste margini.
Se ornează tortul după imaginație, cu fructe.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu namelaka de ciocolata si jeleu de zmeura" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Barista Max Espresso Machine

- 1100 lei
2799.99 lei
1699.99 lei

HAND HELD SEALER

- 29 %
69.99 lei
49.99 lei

COMENTARII (21)

Rocsi 1

15.02.2022, 21:40

Wow, wow, cat de minunata este sectiunea!

oanapl 1

16.02.2022, 19:26

Mulțumesc Rocsi!

mirela0911 1

20.02.2022, 10:32

Cred ca a fost delicios!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort cu ciocolata amaruie si aroma de portocale