Dresală (sărbușcă) de legume

de miki_a in Ciorbe, 4 Mai 2016 | 5624 vizualizari

 

Rețete de Paști
Această rețetă face parte din tradițiile culinare românești, fără a avea o apartenență regională anume, dar în funcție de zonele unde este pregătită și servită poate "suferi" câteva variețiuni. Fiind o ciorbă simplă, ingredientele principale sunt și cele de bază: cartofii și zerul (de la brânza de oi sau de vaci). Dacă se dorește o ciorbă mai "îndesată" se folosește smântâna sau laptele acru și ouă.
Variantele de preparare sunt mai multe (v-am prezentat una din rețetele originale aici  http://www.bucataras.ro/retete/dresala-de-cartofi-70248.html), cu legumele călite sau fierte și drese după dorință, cu zer sau smântână.
Aici vă prezint o variantă care mi-a fost mai la îndemână de pregătit și anume: am înlocuit jumătate din cantitatea de cartofi cu dovleac plăcintar și a ieșit o bunătate de ciorbă (de fapt, nu aveam în camară suficienți cartofi și așa mi-a venit ideea de completare, altfel nu aflam cât de bună poate să fie această combinație).

 

INGREDIENTE

  • 2 morcovi tăiați rondele subțiri;
  • 4 cartofi potriviți tăiați cuburi;
  • 5 cepe albe mici tăiate sferturi;
  • 1/2 ardei kapia tăiat cuburi;
  • 2 linguri cu zarzavat la sare;
  • 1 dovleac plăcintar mic tăiat cuburi (650-700 gr. curățat);
  • 1,5 l zer (de la brânza de vaci);
  • 50 gr. tăiței;
  • sare și piper după gust;
  • 1 linguriță ierburi de Provance;
  • 1 linguriță leuștean uscat;
  • 1 legătură pătrunjel proaspăt.
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Dresală (sărbușcă) de legume:

Într-o oală înaltă (oala în care vom pregati ciorba) punem 500 ml. de apă rece la încălzit. Cănd apa bolborosește ușor punem rondelele de morcovi la fiert (pentru 20 de minute, morcovul fierbând mai greu).

După ce s-a scurs timpul și rondelele de morcov au devenit elastice (fără să se rupă) adăugăm celelalte ingrediente după ordinea dată, lăsând dovleacul la final. După ce am adăugat zarzavatul la sare punem si cuburile de dovleac.

Fierbem până când toate legumele se pătrund ușor, fără să se "terciuiască". Dacă este nevoie se mai adaugă zer cald sau apă caldă căt să le cuprindă. La final dregem ciorba cu zerul rămas. Adăugăm tăițeii și mai ținem pe foc câteva minute, până încep să fiarbă.

Adăugăm verdeața uscată și condimentăm după gust cu sare și piper.

După ce am oprit focul, punem pătrunjelul tocat mărunt.

Servim cald (sau rece) cu ardei iuți, ceapă verde sau uscată, păine, mămăliguță.

Ciorba poate fi acrită cu borș, oțet, zeamă de lămâie.

Poftă bună! 

 

TIPS-URI

1

Adăugați legume în funcție de preferință și sezon. De asemenea, se pot adăuga urzici, frunze de salată, spanac, măcriș, ștevie, dar și afumături (kaiser, sunculițe sau bacon călit).

2

Legumele pot fi călite sumar în tigaie și după, fierte bine.

3

Cantitatea de apă folosită trebuie să fie minimă (de regulă, în rețeta originală nici nu o găsim, totul se fierbe în zer).

4

Se poate acri cu oțet de la gogoșari sau ardei iuți (pentru culoare puteți pune și bucăți tăiate fin de gogosări la oțet).

Daca ti-a placut reteta noastra "Dresală (sărbușcă) de legume" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Multicooker Turbo Express

- 400 lei
1299.99 lei
899.99 lei

COMENTARII (19)

miki_a 1

04.05.2016, 17:33

Multumesc Marcela!

miki_a 1

04.05.2016, 17:33

Buni, , multumesc de trecere!

RuxyRux 1

21.08.2016, 00:41

Zerul e sanatos...asa ca ciorbita ta o punem la loc de cinste * * * * *....imbratisari!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Aluat pufos de cozonac - Rețeta tradițională pas cu pas

ieri la 10:21

Chec cu pui si cascaval in bacon - Reteta usoara pentru un aperitiv gustos

de Rocsi 9

pe 02.12 la 20:34

Bilute din biscuiti cu nuca si rom - Desert rapid si delicios

pe 02.12 la 16:12

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba acra cu tarhon si oase garf