Foccacia cu măsline verzi

de Pur_si_simplu_papa_bun in Piine, 3 Apr 2011 | 5997 vizualizari

 

INGREDIENTE

Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Foccacia cu măsline verzi:

M-am apucat de frământat pâine, mai bine zis o foccacia, adică o pâine plată originară din Italia (am găsit pe net explicaţia asta).
Am început prin a face o maia din 3-4 linguri de făină, 1 plic de drojdie uscată, un pic de zahăr şi lapte călduţ.

Am lăsat-o să crească lângă foc cam o jumătate de oră. Am cernut 500 g de făină într-un caston şi am făcut un crater în mijlocul ei. Am turnat maiaua, 50 g unt topit şi răcit, 6 linguri de ulei, sare, rozmarinul tocat, oregano. Am început să frământ aluatul cu lapte şi apă până a devenit elastic şi se desprindea uşor de pe vas şi mâini.

L-am lăsat să crească la căldură cam o oră, după care l-am mai frământat un pic, l-am întins cu palmele într-o tavă pe care am pus hârtie de copt, am pus măslinele pe el (apăsaţi-le uşor) şi l-am crestat cu cuţitul (am vrut să reprezinte o frunză :)).

Pâinica mea s-a copt în cuptorul încălzit cam o oră, după care am dat-o cu un pic de apă rece şi am mai pus-o la cuptor câteva minute (se rumeneşte mai frumos deasupra dacă o daţi cu apă).

Daca ti-a placut reteta noastra "Foccacia cu măsline verzi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Papanași cu fructe confiate, la cuptor

de RODIMUR 8

pe 07.10 la 22:34

Plăcinte cu gem - Rețeta rapidă pentru un desert delicios

pe 07.10 la 10:31

Omletă țărănească - Rețeta savuroasă și rapidă

pe 05.10 la 10:09

Prăjitură cu gutui - Rețeta gustoasă cu parfum de toamnă

pe 02.10 la 15:05

Tartă cu brânză de capră și șalotă - Rețeta savuroasă și rapidă

pe 02.10 la 11:00

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

150 puncte

MotanLaOale

28 puncte

alex2405

4 puncte

VI

VI 1

3 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește