Gogoşi din flori de salcâm

de portiadelumina in Dulciuri, 16 Mai 2014 | 12206 vizualizari

 

Taman când primăvara se pregăteşte de plecare, chit că anul ăsta a fost capricioasă tare, omul de la ţară (dar nu numai), se înfruptă un pic din cele ale naturii combinând simplu parfumul, gustul şi culoarea. Aşa şi eu, printre picături, la propriu şi la figurat, am făcut la repezeală minunatele gogoşi din flori de salcâm, cele cu gust ce-mi aduc aminte de copilăria fără de griji.

 

INGREDIENTE

  • 1 ou
  • 2 pliculeţe zahăr vanilat
  • 150 gr făină
  • lapte (cât să se realizez un aluat apropiat celui de clătite)
  • sare
  • esenţă vanilie
  • 6-8 ciorchini flori de salcâm
  • ulei (pentru prăjit)
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gogoşi din flori de salcâm:

Se procedează la fel ca la clătite, în fapt, aluatul fiind foarte asemănător. Se amestecă toate ingredientele (mai puţin florile de salcâm) şi se omogenizează aluatul încât să intre bine printre florile ciorchinilor de salcâm. 

Se încinge bine tigaia (nu mult ulei) şi se pun la prăjit ciorchinii ce au fost daţi prin aluat.  "Gogoşile" se prăjesc repede, ca şi clătitele, se scot pe hârtie pentru absorbirea surplusului de grăsime şi mai apoi se pudrează cu zahăr vanilat fiind numai bune de servit.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

se pot adăuga şi altfel de esenţe, după gust, dar nu multe pentru a rămâne gustul florilor de salcâm nealterat

Daca ti-a placut reteta noastra "Gogoşi din flori de salcâm" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (79)

portiadelumina 1

18.05.2014, 12:32

Aşa-i Dantes, bune şi gustoase, mulţumesc!

portiadelumina 1

18.05.2014, 12:35

Ruxy, da, tu te-ai născut când sunt salcâmii înfloriţi (din câte ştiu eu) Mă bucur că ai trecut pe la mult prea simplul meu preparat şi-ţi mulţumesc pentru apreciere. Zi minunată să ai!

Ela68 1

21.05.2014, 08:45

interesanta si parfumata reteta . Daca n-as fi mancat flori de dovleac pane, as fi zis ca nu exista asa ceva

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ștrudel de post cu ciuperci - Crocant și savuros

pe 07.03 la 15:19

Prăjitură de post cu afine și lămâie - Deliciu pufos și aromat

pe 07.03 la 14:38

Tocăniță de năut - Rețeta gustoasă de post

pe 07.03 la 11:02

Mucenici muntenești tradiționali – Rețetă simplă și delicioasă

pe 06.03 la 10:19

Guacamole - Pate de avocado, delicios si foarte racoritor

de vasimur 4

pe 05.03 la 17:49

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1180 puncte

mirela0911

1000 puncte

Rocsi

418 puncte

vasimur

251 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Dulceata din flori de salcam