De obicei prepar mâncarea de fasole boabe pe aragaz şi încep prin a căli legumele. Pentru că mi-a plăcut mult cum a ieşit ultima dată la crock pot, am ales să o pregătesc tot aşa. Gătind fasolea la Crock-Pot, am considerat-o mai sănătoasă, pentru că nu am mai călit legumele, ci le-am adăugat alături de fasole şi carne, fierbându-se toate. Mi s-a părut mult mai gustoasă. În plus, am adăugat carne afumată care e gătită tot la abur, în locul cârnaţilor, pe care ar fi trebuit să-i prăjesc, folosind astfel mai puţine grăsimi.
Se alege şi se spală fasolea, se lasă la înmuiat în apă peste noapte.
A doua zi, se pregătesc legumele: se curăţă, se spală, apoi cepele se taie mărunt, iar morcovul se dă pe răzătoarea mare (iar ce rămâne din el, îl tai rondele).
Se pun în vasul aparatului crock-pot: uleiul, fasolea scursă, cepele, morcovul și afumătura. Apoi se adaugă sare, după gust, câteva foi de dafin, roşiile, bulionul desfăcut în puţină apă, dar şi un ibric cu apă. Se setează aparatul pe funcţia high, pentru 6 ore (în plus, eu aşez aparatul crock pot pe două plăci de faianţă, pentru că degajă căldură).
Se verifică dacă fasolea este fiartă (ţinând cont însă că de câte ori ridicăm capacul, se pierde căldură şi trebuie prelungit timpul de gătire cu 15 minute) şi se îngroaşă sosul cu puţină făină dizolvată în apă şi pusă prin strecurătoare, se mai completează cu apă sau bulion, dacă mai vreţi, după care se mai lasă măcar o jumătate de oră.
Porţii: 8
Timp de pregătire: 10 min (+ câteva ore necesare hidratării fasolei)
Timp de gătire: aprox 6 ore, pe nivelul high.
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/01/mancare-de-fasole-cu-afumatura-la-crock.html