Piept de pui cu garnitura de gutui, in sos caramel

de RODIMUR in Pui, 7 Noi 2018 | 9179 vizualizari

 

Pentru că mai aveam gutui în casă, mi-am propus să fac o mâncare mai specială, care se prepară mai rar la noi, dar care, prin gustul dulce-acrișor, amintește de mâncărurile de pe alte meleaguri, unde condimentele și mirodeniile sunt la mare căutare.
Am făcut, așadar, o mâncare de piept de pui, cu garnitură de gutui, în sos caramel. Cine nu agreează gustul dulceag la felurile principale, poate prepara alt gen de sos, dar acesta mi se pare că se potrivește cel mai bine, atât cu pieptul de pui, cât și cu gutuile. Deoarece gutuile sunt suficient de aromate, nu am folosit mai multe condimente.
În perioadele de post se poate face o mâncărică de gutui, fără carne.

 

INGREDIENTE

  • 600 grame de piept de pui
  • 2 gutui mari
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 100 grame de unt
  • 1 lingură de făină
  • 100 ml de apă
  • sare
  • piper
  • oregano
  • Pentru sos:
  • 100 grame de zahăr tos
  • 100 ml de apă
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Piept de pui cu garnitura de gutui, in sos caramel:

Se curăță, se spală, se scurge de apă și se taie pieptul de pui, în bucăți cu grosimea de 1,5 cm.

În vasul în care se va prepara mâncarea se toarnă uleiul și se pune untul feliat. Când untul s-a topit, se adaugă bucățile de piept de pui, care se țin la foc mic, până ce se albesc și se pătrund puțin.

Între timp se spală foarte bine gutuile, ca să nu mai rămână puf, se șterg cu un prosop de hârtie și se porționează în felii/bucăți potrivit de mari și de groase. Nu se curăță gutuile de coajă.

După ce pieptul de pui s-a albit, se scoate din cratiță, pe o farfurie și se pun gutuile să se înmoaie puțin în unt, la foc mic, acoperit. Se adaugă din nou bucățile de piept de pui, se completează cu apă, care să acopere îngredientele și se lasă vasul la fiert, la foc mediu.

Se prepară sosul caramel din 100 grame de zahăr caramelizat, peste care se adaugă 100 ml de apă. Se ține vasul cu sosul pe foc, până ce se topește zahărul caramelizat.

Când pieptul și gutuile sunt fierte, se adaugă sosul caramel și se condimentează cu sare, piper și oregano. Se mai lasă la fiert încă 4-5 minute.

Se amestecă (cu grijă, ca să nu se formeze cocoloașe) 1 lingură de făină cu 100 ml de apă rece, adăugată treptat. Se toarnă această compoziție peste mâncare și se mai lasă vasul pe foc încă 2-3 minute, cât să se lege sosul. Apoi se oprește focul de la aragaz și mâncarea poate fi servită, după ce se ”odihnește” 10 minute.

 

TIPS-URI

1

Pentru ca untul să nu se ardă, trebuie să adăugați și 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui.

2

Carnea de pui nu trebuie rumenită, ci doar să se albească.

3

Înmuiați doar puțin feliile de gutui în untul în care s-a fript pieptul de pui.

4

Feliile de gutui trebuie să fie de 1,5-2 cm grosime, nu prea subțiri, ca să nu se strivească la fiert.

5

Nu adăugați multă apă, la fiert, ci doar atât cât să acopere ingredientele. Această mâncare se prepară repede și dacă adăugați multă apă, nu va mai avea timp să scadă.

6

Nu fierbeți prea mult mâncarea, ca să nu devină un terci. Feliile de gutui trebuie să rămână întregi, ca să fie aspectuoase. De aceea, este bine să agitați cratița și să nu amestecați în ea.

7

Aveți grijă să nu se formeze cocoloașe la amestecarea făinii cu apa, pentru legarea sosului.

8

După ce ați adăugat în mâncare acest ”factor de îngroșare”, nu mai țineți cratița pe foc decât 2-3 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Piept de pui cu garnitura de gutui, in sos caramel" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

ieri la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Pui cu sos ca la Buzau