PRĂJITURA BUDAPESTA

de Panacris in Prajituri, 26 Dec 2015 | 13036 vizualizari

 

Tare greu m-am mobilizat să prepar acesată minunată prăjitură. Anul acesta nu am mai putut-o rata, deoarece am descoperit budinca de fistic de la Dr. Oetker. Așa am gustat prima oară în viața mea acum vreo 40 de ani, în Maramureș, la mătușa mea, prăjitura Budapesta, aromată cu cremă de fistic ;) Acum am înțeles, folosea tot produse Oetker, din Ungaria și Austria ;) Am căutat în caietul cu rețete și am regăsit rețeta. Deci zis și făcut ;) Cum spuneam, mai greu e să te mobilizezi, că apoi totul vine de la sine ;)  Moș Crăciun chiar că a fost mulțumit ;) Mi-a adus în dar o orhidee imperială ;) Spor la treabă ;) 

 

INGREDIENTE

  • PENTRU FOI:
  • Făină albă din grâu 250 g,
  • Untură 50 g sau unt gras 65% 100 g,
  • Zahăr tos 100 g,
  • Ou 1 bucată,
  • Amoniac alimentar 1 linguriță,
  • Lapte cald 100 ml,
  • Pudră de cacao neagră 2 linguri.
  • PENTRU FOAIA DE MIJLOC:
  • Ouă 5 bucăți,
  • Zahăr tos 150 g,
  • Zahăr vanilinat 1 plic,
  • Apă rece 10 linguri,
  • Sare iodată 2 g,
  • Oțet 1 linguriță,
  • Făină albă din grâu 200g.
  • PENTRU CREMĂ:
  • Lapte 800 ml,
  • Zahăr tos 10 linguri,
  • Budincă de fistic Dr Oteker 2 plicuri,
  • Unt 300 g.
Portii: 12
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA PRĂJITURA BUDAPESTA:

Pentru foile de cacao:

Se amestecă făina cu untura moale, ca să se înglobeze, obținându-se un un aluat gen crumble. Se adaugă restul ingredientelor, și se frâmântă până ce se obține un aluat omogen și elastic. Aluatul se împarte în două bucăți, se întind două foi pe fundul tăvii și se dau la copt, în cuptorul preîncins, cca. 10 minute la 180 grade. Apoi se scot pe un blat de lemn, ca să se răcorească. Pentru blatul de pandișpan, se amestecă cele 5 gălbenușuri, cu zahărul tos și apa, până ce se obține o cremă pufoasă. Albușurile se bat energic cu un praf de sare și o linguriță de oțet. Se unesc cele două compoziții, apoi se amestecă ușor, cât să se înglobeze toate ingredientele, apoi se adaugă făina în ploaie, și se amestecă ușor, pâne se obține un blat pufos. Aluatul obținut se toarnă în tavă tapetată cu foaie de pergament, și se dă la copt în cuptorul preîncins cca. 30 de minute la 180 grade. După ce a trecut testul scobitorii, blatul pufos, se scoate și se răstoarnă pe un grilaj ca să se răcorească.

 

Pentru cremă se pune la fiert cca. 600 ml lapte, într-un vas cu pereții dubli. Praful de budincă se dizolvă în 200 ml lapte cu zahărul, apoi se adaugă în laptele fierbinte, și se amestecă energic cu un tel, ca să nu facă cocoloașe. După ce s-a îngroșat budinca, se lasă la răcit, cca. 20 de minute. După ce s-a răcit se adaugă untul moaleși se amestecă energic, până se înglobează și se obține o cremă pufoasă. A doua zi se trece la montarea prăjiturii. Prima foaie de cacao, cremă de fistic, apoi foaia de pandișpan, cremă de fistic și a doua foaie de cacao. Prăjitura se învelește în folie alimentară și se lasă la rece până a doua, chiar a treia zi, cu o greutate, deasupra repartizată în mod egal. Adică o tavă, cam de aceeași dimensiune ca a foilor se punpe toată suprafața sau eventual pungi cu orez, făină sau altă greutate. Prăjitura se taie cel mai bine a treia zi cu un cuțit subțire și bine ascuțit, apoi se pudrează cu zahăr praf. Poftă mare și spor la treabă. Sfat: Cu cât stă mai multe zile le rece, cu atât devine mai fragedă, deci să luați o marjă de măcar trei zile înainte de a o servi musafirilor.

Daca ti-a placut reteta noastra "PRĂJITURA BUDAPESTA" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

Lina24 1

29.12.2015, 22:28

CCA 1

20.01.2016, 13:12

Una dintre cele mai mari ispite gastronomice, mai ales a femeilor, este ciocolata și orice conține ciocolată. Chiar dacă în magazine găsim produse cu inscripția Ciocolată raw, acestea ne înșeală des. Ca să fi sigur că mica ta gustare cu gust de ciocolată este întradevăr crudă, îți propun să încerci budinca raw de ciocolată cu banane sau cu pere.
http://crudsiverde.jurna.ro/index.php/2015/11/17/budinca-de-ciocolata/

kytz 1

08.02.2017, 10:31

Waw...cu cremă de fistic ! Cred că a fost un deliciu!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura Budapesta