Rotocoale cu nuci

de gratziela in Dulciuri, 25 Mai 2011 | 4236 vizualizari

 

Pentru că îmi plac foarte mult dulciurile, încerc să găsesc reţete ceva mai simple şi cu cât mai puţine calorii. Este cam greu, nu? Şi totuşi, dacă încerci să elimini grăsimile (untul, smântâna, frişca şi altele) poţi să spui că pe jumătate ai gătit sănătos (pe jumătate că mai rămâne zahărul, dar decât să-l înlocuieşti cu ceva light, mai bine lasă-l în reţeta ta).
Şi cum se apropie paştele, am făcut curăţenie prin rafturile cu cărţile de bucate (vechi şi îngălbenite), şi, spre surpriza mea, am găsit un caiet cu reţete, vechi, îngălbenit, cu notiţe greu de descifrat deşi era al meu. Am rămas plăcut surprinsă să redescopăr reţete de mult uitate, reţete pe care le făceam în perioada de dinainte de.., dar care acum, după atâţia ani, am ajuns să constat că erau simple şi sănătoase.
Am descoperit o reţetă pe care o făceam cu mare plăcere pentru că este foarte uşoară, de post, şi foarte uşor de gătit. Am făcut unele mici modificări, dar a ieşit foarte bună.

 

INGREDIENTE

  • 250 gr. biscuiţi simpli
  • 150gr. nuci măcinate
  • 100gr. zahăr
  • 1 pahar (150-170ml) esenţă de cafea solubilă
  • 6-7 linguri de cacao
  • 3 linguri zahăr pudră
  • esenţă de rom
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1 pahar coacăze din cocăzată (poţi pune afine sau alte fructe fără sâmburi)
Portii: 6
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Rotocoale cu nuci:

Am făcut o cafea solubilă destul de concentrată şi am amestecat-o cu zahărul şi cacao, şi, deşi îmi făcea poftă, am aşezat-o deoparte fără să mă gândesc la ea. Dar, oricum, până la urmă nu am rezistat, şi mi-am făcut şi mie o jumătate de ceaşcă de cafea pe care am sorbit-o cu foarte mare plăcere.

Dacă ţi-ai făcut şi tu o cafea, atunci aşează ceaşca pe masă şi hai la treabă! Cât mai guşti puţin din cafea, pune biscuiţii  pe un suport din lemn şi-i zdrobeşte cu sucitorul, dar ai grijă să nu-i faci praf. Pot rămâne şi bucăţi mai mărişoare. Răstoarnă biscuiţii zdrobiţi într-un castron.

Macină miezul de nucă, dar este bine să-l rumeneşti puţin în cuptor şi-l alătură biscuiţilor. Pune în castron şi coacăzele (fructele pe care le ai).

Răstoarnă şi cafeaua,şi amestecă bine. Iţi spun sigur că va trebui să amesteci cu mâinile ca şi cum ai frământa un aluat, până ce compoziţia ia aspectul unei plasteline, dar să nu strângi prea tare în mâini aluatul ca să nu se zdrobească prea tare bucăţile de biscuiţi.

Într-un vas pregăteşte pudra pentru a pudra rotocoalele: amestecă 3-4 linguri de zahăr pudră cu 2-3 linguri de cacao, după care începi să faci biluţe din aluat, de mărimea unui ou de prepeliţă.

Rotocoalele pe care le-ai făcut le tăvăleşti în pomădeala din zahăr şi cacao. Poţi gusta puţin, dar ai grijă, sunt atât de bune că este cam greu să te opreşti înainte de a le termina!

Şi nu te sfii să-ţi inviţi şi prietenii, vor aprecia aceste mărgeluţe pomădate cu praf de ciocolată, căci pe la uşa ta a trecut un val de căldură cu parfum de primăvară. Au înflorit cireşii ce şi-au împodobit ramurile cu priviri galeşe de cintezoi, iar vecinul, un zarzăr zurbagiu, tocmai a primit în vizită o vrăbiuţă gureşă şi agitată. Câtă zarvă este pe strada ta!

Daca ti-a placut reteta noastra "Rotocoale cu nuci" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Prajitura "rasturnata", cu mere