Tort Cremşnit

de diaconta in Dulciuri, 12 Feb 2012 | 10718 vizualizari

 

Îi promisesem Elei că-i voi face ceva special,potrivit cu sufletul ei mare.Si cum îmi era poftă de un cremşnit sau cremeş,am făcut o combinaţie puţin altfel,am vrut sa fie de forma unui tort.I-am adăugat şi un topping de zmeură şi a ieşit ceva cremos,crocant,dulce-acrişor,cu fructe şi aroma de vanilie.Un dulce perfect pentru o Duminică liniştită de iarnă.Voi ce ziceţi,v-ar tenta bunătatea asta?

 

INGREDIENTE

  Pentru aluat foietaj:

  • 450 gr faina de tip 000
  • 2 galbenusuri
  • 125 gr iaurt gras,iaurt grecesc cu 10% grasime am folosit eu
  • 0 lingurita de sare
  • 100 ml apa minerala carbogazoasa
  • 2 linguri otet

Pentru uns si impachetat:

  • 200 gr unt
  • 40 gr faina

Ulei pentru intins Pentru crema:

  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 1 litru lapte
  • 10 linguri amidon alimentar fin
  • 4 plicuri zahar vanilat

Pentru ornat:

  • Frisca naturala neindulcita
  • O lingura de zahar
  • Topping de zmeura preparat din zmeura congelata,sirop de zmeura si o lingura amidon alimentar
  • Zahar pudra
Portii: 12
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Cremşnit:

Incepem cu prepararea aluatului foietaj.
Cernem faina,adaugam sarea,galbenusurile,apa minerala si otetul.Framantam un aluat elastic care nu se mai lipeste de mana.Daca e nevoie mai adaugam faina sau apa.

Impartim aluatul in doua.Am intins doua foi din aceasta compozitie.

Untul il amestecam cu faina,ca sa aiba aderenta mai buna la coca.Impartim amestecul de unt in patru parti.
Luam o parte de aluat si intindem o foaie patrata.Ungem cu o parte din unt pe toata suprafata foii.Apoi facem cate doua crestaturi pe fiecare latura a patratului,fara a le desprinde de tot.Pliem inspre mijloc patratele din colturi. De fiecare data acoperim patratul din coltul sau latura opusa.Veti intelege mai bine din imagini.Dupa ce am pliat si patratele de pe mijlocul laturilor patratului,asezam pachetelul pe o planseta,cu laturile pe care s-au facut plierile in jos.

La fel procedam cu cea de-a doua parte de aluat.

Se pune o folie si se lasa 15 minute la frigider.

Dupa acest timp,scoatem pachetelele,le intorcem cu partea pe care s-au facut plierile in sus,ungem cu o pensula cu ulei planseta si intindem iar un patrat.Ungem din nou cu unt,taiem la fel si reluam impaturitul,la fel ca prima data.Se da din nou la frigider ,de data aceasta pentru 30 de  minute.          

Dupa cele 30 de minute,scoatem aluatul din frigider si intindem in forma dorita.Eu am facut foile pentru un tort si cateva foietaje cu mar si caramel.

In tava mare a aragazului,adica o tava foarte mare,am intins o foaie.In mijlocul ei am decupat un cerc de dimensiunea  25 cm,adica cea a formei cu inel detasabil.Eu am decupat de tot cercul,dar va recomand sa-l decupati doar cu o linie itrerupta,altfel veti pati ca si mine,aluatul se va strange si nu va ramane la dimensiunea dorita.

Punem la cuptor si coacem aproximativ 30 de minute ,la inceput focul trebuie sa fie mai iute,apoi il reducem.Foaia trebuie sa fie rumenita.

Foaia rotunda o voi folosi ca si „blat” pentru tort,iar marginile le-am maruntit si le-am pus deasupra.

Preparam crema.

Galbenusurile le mixam cu zaharul si adaugam cate putin lapte,pana cand s-a topit tot zaharul si amestecul s-a deschis la culoare.Incorporam si amidonul in crema de galbenusuri.

Laptele il amestecam cu zaharul vanilat si il incalzim.Apoi il turnam in fir subtire in crema de galbenusuri.Transferam totul din nou in vas si punem la foc mic,amestecand tot timpul cu telul pana cand crema se ingroasa.

Luam vasul de pe foc.

Batem albusurile cu un praf de sare pana obtinem o spuma tare.O incorporam in crema de galbenusuri cat inca este calda.

Eu zic ca ar fi fost suficiente 4 albusuri,crema ar fi avut consistenta mai buna.Lasam crema sa se racoreasca.

Pe un platou punem foaia de blat,asezam inelul formei detasabile,pe care am pus folie de aluminiu,in jurul blatului.Punem crema si lasam la frigider pana cand se intareste.
Batem frisca cu o lingura de zahar si o asezam peste crema.

Din zmeura,sirop de zmeura si o lingura de amidon,am facut un topping pe care l-am pus peste frisca.Marginile ramase de la foaie le sfaramam si le punem deasupra.Pudram cu zahar.

Cam asta e aventura Cremsnitului meu in forma de tort.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Cremşnit" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (88)

diaconta 1

14.08.2013, 19:49

Xana multumesc

monica_borcut 1

15.08.2013, 13:25

Bun, bun dar nu inteleg cand se pune iaurtul in compozitie !!!

diaconta 1

15.08.2013, 13:33

Monica_borcut,scuze,am omis,o sa rog fetele sa editeze reteta.
Iaurtul se pune odata cu galbenusurile,otetul si apa minerala.
Zi frumoasa

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Crema de dovleac cu nuci