Desert pricomigdale

de RODIMUR in Dulciuri, 17 Mai 2020 | 2093 vizualizari

 

În urmă cu puțin timp, cineva îmi spunea, plecând de la bezelele pe care le făcusem, că aș putea să fac și pricomigdale și atunci mi-am amintit cât de mirată am fost atunci când am văzut rețete în care nu erau decât nuci și esență de migdale. Nu știu dacă eram îndreptățită, sau nu, dar mi se părea ciudat ca pricomigdalele să nu conțină migdale...
Așa că într-o zi am făcut pricomigdale, dar cu făină și fulgi de migdale, nu doar cu esență, pentru că voiam ca dulciurile mele să-și merite numele. Le-am făcut la fel cum procedez cu bezelele (deși poate mi-ar fi fost mai ușor cu bezeaua la bain-marie) și au ieșit minunate, mai ales că nu le-am rumenit decât foarte ușor.
Din ingredientele de mai jos am făcut 52 de pricomigdale, cam 6/porție. Trebuie să știți că numărul pricomigdalelor lor depinde de mărimea lor.

 

INGREDIENTE

  • 5 albușuri
  • 1 praf de sare extrafină
  • 200 grame de zahăr pudră
  • 150 grame de făină de migdale
  • 150 grame de nuci măcinate rumenite
  • 1 plic de vanilie
  • 50 grame de făină albă
  • 1 linguriță de esență de migdale
  • Pentru decor:
  • zahăr pudră
  • fulgi de migdale
Portii: 9
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert pricomigdale:

Albușurile se mixează cu sarea și când încep să ia volum, se adaugă vanilia și zahărul pudră, puțin câte puțin. Se mixează întruna.

Când se epuizează toată cantitatea de zahăr, iar compoziția are aspectul de bezea, se adaugă nucile rumenite și măcinate, făina de migdale și la urmă, făina albă.

Se omogenizează compoziția și apoi se adaugă esența de migdale. Cu lingurița, sau cu un poș, se pun grămăjoare de compoziție în tava în care s-a pus hârtie de copt, în prealabil.

Se decorează pricomigdalele cu fulgi de migdale, sau se presară zahăr pudră.

Se dă tava cu pricomigdale la cuptorul preîncălzit, la temperatură mică și se coc la fel ca bezelele (cu ușa cuptorului întredeschisă).

Când pricomigdalele s-au rumenit ușor, se scoate tava din cuptor și se pun pe un platou. Se procedează la fel pentru formarea și coacerea celorlalte pricomigdale.

TIPS-URI

1

Folosiți zahăr pudră, care se dizolvă mai ușor și mai repede.

2

Pricomigdalele sunt mai bune, dacă folosiți nuci rumenite

3

Omogenizați bine compoziția, după ce ați adăugat treptat toate ingredientele.

4

Cantitatea de esență de migdale poate fi diminuată, sau mărită, în funcție de gustul dumneavoastră.

5

În cuptor, pricomigdalele vor crește mult, așa că este bine ca grămăjoarele de compoziție puse în tavă să fie mai mici.

6

Lăsați o oarecare distanță (cam 3-4 cm) între pricomigdale, ca să nu se lipească, atunci când vor crește și se vor coace.

7

Coaceți pricomigdalele la foc mic, la fel ca bezelele, cu ușa de la cuptor întredeschisă. În caz contrar, ele se vor arde repede (mai ales la bază) și ar putea rămâne necoapte.

8

Nu rumeniți decât ușor pricomigdalele, ca să nu se usuce, sau arde.

9

Compoziția de pricomigdale se poate face mai ușor, fără mixare, prin amestecarea albușurilor cu: sarea, vanilia și zahărul, la bain-marie (până ce se dizolvă zahărul). După aceasta, se încorporează celelalte ingrediente, iar compoziția se pune sub formă de grămăjoare, în tava de copt.

10

Ar fi bine să nu coaceți toate pricomigdalele odată, ca să puteți supraveghea atent fiecare tavă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pricomigdale" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cescute cu crema si cirese