Îți propunem pentru azi o rețeta de grisine cu cașcaval, oregano și unt aromatizat cu usturoi și pătrunjel. Crocante la exterior, pufoase la interior și pline de savoare, sunt perfecte ca aperitiv sau gustare de casă.
Pentru a pregăti aceste Grisine cu cașcaval - Rețeta plină de gust și aromă, sunt necesare următoarele ingrediente: făină, drojdie, ulei de măsline, cașcaval, unt, usturoi și pătrunjel.
Cum se prepara aceste Grisine cu cașcaval - Rețeta plină de gust și aromă:
Tapetează o tavă de cuptor cu hârtie de copt.
Într-un bol încăpător, pune făina, drojdia, zahărul și sarea, apoi amestecă ușor ingredientele uscate. Adaugă apa călduță și uleiul, amestecând cu o spatulă de lemn până când obții un aluat omogen. Încorporează oregano și cașcavalul ras, amestecând până când ingredientele sunt distribuite uniform în aluat.
Acoperă bolul cu un prosop curat și lasă aluatul la dospit, într-un loc călduț, timp de aproximativ o oră sau până când își dublează volumul.
După dospire, transferă aluatul pe blatul de lucru presărat cu făină și întinde-l ușor cu ajutorul unui sucitor, într-o foaie dreptunghiulară. Taie aluatul în fâșii de aproximativ 2 cm lățime și așază-le în tava pregătită, lăsând puțin spațiu între ele.
Introdu tava în cuptorul preîncălzit la 190°C și coace grisinele timp de 20–30 de minute, până când devin aurii și crocante, în funcție de preferințe.
Între timp, pregătește toppingul. Pune untul moale într-un bol, adaugă usturoiul tocat mărunt și pătrunjelul proaspăt mărunțit, apoi amestecă bine până când aromele se îmbină.
Scoate grisinele din cuptor și, cât sunt încă fierbinți, unge-le cu untul aromatizat, folosind o pensulă de bucătărie. Lasă-le câteva minute pentru ca untul să se absoarbă și aromele să pătrundă în aluat.
Servește grisinele cu cașcaval și usturoi calde sau reci, ca gustare, aperitiv ori alături de sosul preferat.
Încearcă și rețeta de Saratele cu brânză sau varianta de Biscuiți cu brânză și chimen.
Îți recomandăm și rețeta de Sărățele fragede.

