Nu i-am spus nici dulceaţă,nici gem pentru că e mai degrabă un jeleu.Eu prefer pentru anumite fructe delicate,puternic parfurmate să folosesc zahar gelifiant ori Gelfix,asta pentru a nu „deteriora” prea mult gustul şi culoarea fructelor prin fierbere şi pentru că nu-mi place să fie prea dulce indiferent că e vorba de gem ori dulceaţă.Stiu că unii nu sunt de acord cu folosirea gelfixului,dar e alegerea fiecaruia.Mie îmi place foarte mult culoarea superbă şi aroma preparatului obţinut.
Capşunii i-am curatat,i-am spalat si i-am lasat cu zahar de dimineata pâna seara.
Am amestecat din când în când sa se topeasca zaharul.
Am zdropit o parte din capsuni cu blenderul vertical si altii i-am lasat întregi.
Am pus amestecul sa fiarba cam 20 de minute.
Am cules spuma formata.
Gelfixul l-am amestecat cu cele doua linguri de zahar,apoi l-am pus peste capsuni.
Am mai fiert 15 minute,apoi am oprit focul.
Puteti sa scoateti pe o farfurie,sa lasati sa se raceasca si sa vedeti daca se încheaga.
Am pus fierbinte în borcane,le-am închis si le-am lasat sa se raceasca acoperite cu o patura.
Acum parca ma tenteaza sa-i fac felul cu niste clatite….dar mai bine mai astept putin.