Mini quiches cu spanac

de simonacallas in Aperitive / Garnituri, 28 Apr 2014 | 20577 vizualizari

 

Sunt mititele, sunt colorate, nu chiar dietetice, din cauza conţinutului de ouă şi smântână, dar sunt foarte gustoase şi potrivite ca o gustare sau la micul dejun, pentru un regim fără pâine şi/sau hipoglucidic, pentru că nu au crustă din aluat.

.

 

INGREDIENTE

  • 400 g frunze de spanac proaspete
  • 250 g ciuperci proaspete tăiate felii
  • 3 linguri ulei (pentru sotat ciupercile şi spanacul)
  • 4 ouă
  • 100 g mozzarella dată pe răzătoare
  • 200 g smântână
  • sare şi piper după gust
Portii: 16
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mini quiches cu spanac:

Am preîncălzit cuptorul la 190 grade Celsius. Am încins puţin ulei într-o tigaie suficient de largă şi am sotat ciupercile până când s-au înmuiat (5-6 minute), apoi le-am scos cu spumiera şi le-am pus deoparte, într-un bol. În aceeaşi tigaie am pus spanacul, tocat mai grosier, cu câteva linguri de apă, şi l-am călit la foc mediu timp de 3-4 minute (până când s-a înmuiat). Am scos şi spanacul tot cu spumiera, l-am scurs şi l-am pus în acelaşi bol cu ciupercile.

Într-un vas suficient de încăpător, am bătut ouăle, am adăugat ciupercile, spanacul, brânza şi smântâna; am amestecat şi am potrivit de sare şi piper. Am pus compoziţia în cupele tăvii de brioşe, având grijă ca deasupra să fie o felie de ciupercă (pentru decor). Am introdus tava în cuptor pentru 20-25 minute, la foc mediu (până când scobitoarea introdusă în mijlocul unei brioşe a ieşit curată).  

Am aşteptat 1 minut înainte de a le scoate din tavă. Pot fi consumate atât calde cât şi reci. 

TIPS-URI

1

Nu este nevoie să ungem tava, compoziţia este suficient de grasă şi nu se lipeşte absolut deloc.

2

La prima serie nu am umplut cupele tăvii, pentru că nu ştiam cum se va comporta compoziţia la cuptor. A crescut frumos, dar nu s-a revărsat; a doua oară am umplut cupele până sus şi tartele au ieşit mai înalte. În cuptor cresc exact ca un sufleu, dar când scoatem tava se retrag şi revin la înălţimea iniţială.

3

Spanacul nu l-am tocat mărunt, pentru că am vrut să se vadă insule verzi în tarte; dar nu este nicio problemă să fie mărunţit. Dacă aş fi avut baby spanac, nu l-aş fi tocat deloc, aş fi lăsat frunzele întregi.

4

Se pot folosi şi ciuperci conservate, în acest caz nu se mai sotează.

5

Mozzarella poate fi înlocuită cu telemea grasă ori caşcaval

Daca ti-a placut reteta noastra "Mini quiches cu spanac" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tarta cu spanac