Pizza cu carne tocata

de Meea in Pizza, 10 Aug 2017 | 2167 vizualizari

 

Ne place mult de tot pizza! Și vai ce ne mai place să frământăm aluatul. Pfiuu, mai ales mie! Se spune că dacă exersezi mult timp un lucru, iese din ce în ce mai bine și este din ce în ce mai ușor. Dar oare de ce nu mi se aplică și mie acest lucru? haha:)). Încă plâng când știu că trebuie să frământ, dar nu se compară nimic cumpărat cu ceva făcut în casă! Oh măcar de s-ar compara și aș scăpa și eu de frământat! Nu ne înțelegem bine deloc, oricât aș încerca, frământatul rămâne coșmar pentru mine. Aștept totuși ziua cea mare când mă va salva dragul meu prieten pe care îl aștept cu atâta drag: MAȘINA DE FRĂMÂNTAT ALUATUL! Nu sunt adepta ”robozitării” din zilele noastre, am impresia că deși totul este la ”comandă” în ziua de azi, noi nu mai știm să facem nimic! Prefer să mă știu capabilă de rezolvat lucruri pe cont propriu, decât să fiu la mâna robotizării sau tehnologiei. Ne plângem tot mai mult și așa ne îngreunăm viața și mai mult. Cheia fericirii pe pământ este mulțumirea!

          Și sunt mulțumită, dar taaare mulțumită aș fi dacă aș avea o mașină de frământat aluatul. DOAR ATÂT! În rest fac eu tot haha:)).

          Până atunci, vă las astăzi o rețeta de pizza cu carne tocată, absolut delicioasă și rar întâlnită! Spor la frământat!
                                                      

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente aluat (3 buc. pizza):
  • 1 kg făină
  • 300 ml lapte
  • 25 g drojdie uscată
  • 2 lingurițe zahăr
  • sare
  • 6 linguri ulei de măsline
  • Ingrediente sos de roșii:
  • 2 roșii
  • 1 gogoșar murat
  • 2 lingurițe sos de soia
  • pastă de tomate
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • boia iute
  • pătrunjel uscat
  • Ingrediente umplutură:
  • 500 g carne tocată
  • 1 ceapă
  • sare
  • mozzarella
  • cașcaval
Portii: 3
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza cu carne tocata:

          Pregătim aluatul pentru pizza. YAAY!      

    Punem făina într-un vas, lăsând un cuibușor în mijloc. Umplem cuibușorul cu laptele călduț, drojdia fărâmițată, zahărul și puțină sare. Lăsăm amestecul din cuibușor să se umfle pentru 20 de minute. Punem apoi și uleiul și începem să amestecăm aluatul cu o lingură de lemn, atât cât se poate. După ce aluatul devine imposibil de amestecat cu lingura, începem F R Ă M Â N T A T U L. Nuuuuuu!!! Ne revenim și mai adăugăm făină la nevoie, în timp ce frământăm. La final, trebuie să obținem un aluat omogen și elastic. Punem aluatul într-un vas, îl acoperim cu un prosop și lăsăm aluatul la dospit pentru 20 de minute, la un loc ferit de curent și cât de sus (eu l-am pus sus pe dulap).  

        Pentru sosul de pizza, tăiem mărunt roșile și gogoșarul și le punem la călit în ulei de măsline, până când acestea devin moi. Adăugăm apoi restul condimentelor și pasta tomată (în funcție de cât de mult sos doriți să aveți).  *Dacă doriți să îngroșați sosul, adăugați 1 lingură de făină amestecată cu 2 linguri de apă.

Separat, tocăm ceapa și o punem la călit. Adăugăm carnea tocată și puțină apă (1/2 pahar) și lasăm carnea pe foc până când aceasta își schimbă culoarea.

     Împărțim aluatul dospit, sosul și carnea în 3 părți egale. * După cum am scris și mai sus, din acest aluat vor ieși 3 bucăți de pizza.           Întindem o bucată de aluat în tavă și o ungem cu sos de roșii, carne tocată, cașcaval, mozzarella și cimbru.  

        Lăsăm pizza la cuptor până când aluatul și cașcavalul s-au rumenit. Procedăm la fel și celelalte 2 bucăți de aluat.    

      Savurăm din toată inima pizza proaspătă și ne bucurăm de rezultatul frământării haha:))!          

TIPS-URI

1

Reteta si pe blog: https://delightsbymeea.blogspot.ro/2017/08/pizza-cu-carne-tocata.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza cu carne tocata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Pizza la tigaie