Tortellini cu sunca, smantana si cașcaval

de RODIMUR in Tortellini, 6 Iun 2019 | 9437 vizualizari

 

Cum ne plac mult pastele, iar ardeii umpluți nu erau gata fierți pentru prânz, am făcut destul de repede acest preparat foarte gustos, excelent și la cină, dacă este cazul.

 

INGREDIENTE

  • 250 grame de tortellini cu prosciutto
  • 250 grame de șuncă (bacon, kaiser)
  • 75-100 grame de unt
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 200-250 ml de smântână
  • 50-75 grame de cașcaval
  • 1/2 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
Portii: 4
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tortellini cu sunca, smantana si cașcaval:

Pastele Tortellini se pun la fiert, în apă clocotită cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj.

Între timp se pregătesc celelalte ingrediente: se răzuiește fin cașcavalul, iar șunca se taie fâșiuțe.

Se pune untul feliat în tigaia în care s-au turnat, în prealabil, două linguri de ulei și când se topește, se adaugă șunca. Se prepară șunca la foc mic, până ce se rumenește ușor, apoi se adaugă smântâna condimentată cu sare și piper, după gust. Se mai lasă tigaia la foc mic, încă 3-4 minute.

Când pastele sunt fierte, se clătesc cu apă rece, se strecoară și se adaugă în tigaia cu șuncă și smântână. Se presară cașcavalul răzuit și se mai ține tigaia pe foc încă 3-4 minute, cât să se înmoaie cașcavalul. Se amestecă ușor toate ingredientele din tigaie, pentru uniformizare și apoi se răstoarnă în platou, pentru servire. 

Se presară puțin pătrunjel tocat și se servește fierbinte. 

 

TIPS-URI

1

Pastele se fierb în apă clocotită cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj.

2

Nu depășiți timpul de fierbere, ca să nu se destrame pastele.

3

În rețeta originală se folosea ulei de măsline, dar eu prefer untul.

4

Pentru ca untul să nu se ardă și să capete un gust rău, turnați mai întâi în tigaie două linguri de ulei de floarea soarelui.

5

Pregătiți din timp ingredientele.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tortellini cu sunca, smantana si cașcaval" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Mămăliguță în straturi, cu brânză de burduf și ouă de prepeliță

de RODIMUR 8

ieri la 13:59

Salată cu avocado - Rețeta savuroasă și ușoară

ieri la 08:30

Crackers cu rozmarin și parmezan - Gustarea crocantă și savuroasă

ieri la 08:26

Vinete cu brânză la cuptor - Super gustoase și ușor de făcut

ieri la 08:22

Șnițele crocante din dovlecei - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 17.07 la 09:18

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1232 puncte

RODIMUR

1104 puncte

mirela0911

1000 puncte

Lau

Lau 9

157 puncte

vasimur

152 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tortellini cu sunca