fântul Nicolae se așază peste începutul iernilor, așa cum filele unei sfinte cărți se așază peste sufletul cititorului dându-i tihnă și lumină. Avem nevoie de astfel de vieți de sfinți, pentru a nu rămâne în întunericul cel mai dinafară. Sfinții ne hrănesc cu lumină. Ierarhul Nicolae este Sfântul aspru care te face să trăiești blândețea adevărului, este Sfântul rece care te ajută să simți căldura credinței, este Sfântul neînfricat, apărător al dreptății, care te determină să fii corect, este Sfântul dăruitor de bucurii care te îndeamnă să fii bun. Sfântul Nicolae este Părintele, Fratele, Fiul, Prietenul pe care-l așteptăm să vină în fiecare an, în zorii zilei de 6 decembrie. Copilașii creștinilor din lumea întreagă își curăță încălțările, arătând prin acest gest un adevăr pe care-l neglijăm, pricina fiind variată, de cele mai multe ori: pașii îngerașilor trebuie feriți în lumea aceasta de lucrurile, faptele, gândurile murdare. Nicolae este, deopotrivă, Sfântul copiilor și al bătrânilor, Sfântul bucuriilor și al îngerilor care nu au vârstă. Viața Sfântului Nicolae este o adevărată cascadă de minuni care începe cu însăși nașterea Sfântului și continuă să urce cu însăși viața fiecăruia. Născut din binecuvântații părinți Teofan și Nona, pruncul Nicolae a stat trei ceasuri pe picioarele lui îndată ce a ieșit din pântecele mamei, dând prin această stare cinste Sfintei Treimi. Se hrănea doar din sânul drept al mamei sale, miercurea și vinerea o singură dată, arătând că puntea dreptății îi va deveni curcubeu peste veșnicie. Două minuni, din această cascadă, nu trebuie uitate vreodată! Prima este din timpul vieții lui pe acest pământ, cea de-a doua este din timpul vieții lui petrecute în viața noastră. Un bărbat din cetatea Ierarhului Nicolae avea trei fete frumoase foarte și-au rămas săraci și neslăviți. Cu gândul la hrană și îmbrăcăminte pentru el și pentru fetele lui, tatăl dorea să le dea pe acestea spre desfrânare și casa să și-o facă necurată. Ierarhul cetății, neștiut, a aruncat pe fereastra deschisă a săracului, succesiv, trei pungi de galbeni, salvându-i pe acesta și pe fiicele lui de la căderea în focul Sodomei. Să nu cerem astăzi, în Ortodoxie, ierarhilor să cuantifice facerile de bine prin tot felul de dări de seamă, pentru că le-am cere să încalce porunca Mântuitorului: Când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta! (Mt. 6, 3). Un oarecare om din Constantinopol, împreună cu soția lui, neajutorați, ajunși la sărăcie și la bătrânețe au hotărât să-și vândă singurul covor din casă pentru a nu trece ziua hramului fără prăznuire. Mergând la târg, pe drum, bătrânul este întâmpinat de un alt bătrân, îmbrăcat în haine simple, smerit la duh și blând la chip, care-i cumpără covorul cu șase galbeni. Suntem la mulți ani după ce Sfântul Nicolae se săvârșise din această viață. Peste câteva clipe, femeia se trezește la poartă cu acel străin, ținând în brațe covorul și spunându-i: Soțul tău îmi este prieten de mult timp și m-a rugat să aduc acest covor acasă, el rămânând să cumpere cele trebuincioase prăznuirii. Apoi, fără a mai spune ceva, a plecat… Era chiar Sfântul Nicolae! Ce poate însemna astăzi, oare, prăznuirea sfinților, decât primirea lor în casele noastre? Să nu încuiem niciodată ușa Sfântului Nicolae! Sfântul Nicolae, pentru lumea creștină, rămâne Sfântul îngerilor buni de pe pământ.